Cultură

Îţi aşez la gât cerul de toamnă Să te cuprindă cât braţele mele Sunt departe, Copacii să te mângâie cu crengi Peste pieptul unde Eu am stat, Păsările să-ţi încălzească Cu aripi şi cântec Umerii...
La Biblioteca Judeţeană George Coşbuc, sala Liviu Rebreanu, s-a desfăşurat prima finală a concursului naţional de lectură Bătălia Cărţilor aflat sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi...
De curând, la Galeria de Artă privată şi a Toamnei d-lui Gheorghe Mizgan din str. Ştefan cel Mare, în prezenţa unui numeros grup de prieteni şi colegi, scriitori, pictori, oameni de cultură din...
Preoţii Parohiei nr. 1 Năsăud – Florin Rusu şi Lucian Greabu – împreună cu profesorul Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăudean Astra, vă roagă să participaţi la evenimentul de lansare a...
Din expoziţia foto-documentară despre 100 ani de la Primul Război Mondial, din Piaţa Centrală a Bistriţei, aflăm lucruri interesante despre contribuţia armatei şi a locuitorilor judeţului nostru, la...
Atâtea frunze cad în toamnă, Dar, oare, frunzele nu-s gândurile moarte?!... Din fiecare-o lumânare Pentru un mers pe flacără; Noiembrie se-mbracă în trecut, Ne-nvăluie-n parfum de ne-uitare ... Tu –...
Diana Oancea-Morar- s-a născut la 8 mai 1983, în oraşul Cugir, judeţul Alba. În 2002, a absolvit, ca şefă de promoţie, Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea”. Studentă la Universitatea de Artă şi...
La Cercul Militar Cluj, în Sala Oglinzilor, a avut loc ședința lunară a Cenaclului literar „Artur Silvestriˮ al Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni. Cuvântul de bun venit l-a rostit Antonia...
Improvizăm de pe o zi pe alta, Şi facem totul, cât se poate pe picior, „Las` că e bine, merge şi aşa”, Cât mai comod posibil şi uşor. Luăm în răspăr orice lucru sau fapt, Vinul suficienţei ne înmoaie...
În 29 şi 30 noiembrie 2014, va avea loc ediţia a XIX-a, bienală, a Festivalului naţional de literatură "Vasile Lucaciu", concurs pentru tinerii creatori care n-au debutat în volum. Textele (inedite...
Concitadina noastră Maria Olteanu este prezentă în noua apariție editorial Almanahul poeziei de război, o viziune poetică asupra lumii moderne aflate în conflict, realizat de Adrian Grauenfels, poet...
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a organizat, timp de două zile, alături de librăria online „Okian”, o expoziţie de carte cu vânzare, în limba engleză, la preţuri modiceTitluri lor celebre ale...
Cenaclul literar „George Coşbuc” al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa a avut şedinţa lunară, în care preşedintele Emil Dreptate a vorbit despr3e poeiectele imediat următoare, festivalurile “...
Concitadina noastră, pictoriţa Oniţa Mureşan, este invitată la Salonul Interferenţe de la Botoşani, aflat la a III-a ediţie. Bistriţeanca va participa, cu lucrarea „Împreună”, apreciată de altfel de...
În timp ce alte județe se confruntă cu închiderea bibliotecilor comunale, Bistrița-Năsăud cunoaște fenomenul invers. Runcu Salvei, Ciceu-Mihăiești și, în curând, Șintereagul își deschid porțile...
O acţiune de o sensibilitate aparte, de un înalt patriotism şi vibrante emoţii, recunoştinţă şi onor pentru cei care s-au jertfit pentru neam şi ţară, eroii noştri din Primul Război Mondial, s-a...
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a fost gazda unei întâlniri a bibliotecarilor din bibliotecile orăşeneşti şi comunale. Prezent la întâlnire, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru...
Artistul român-francez, bistriţean - parisian, Maximilian Tomozei, fiu al Bistriţei, unde s-a născut, dar şi al Parisului, unde trăieşte, având o zestre genetică-artistică de excepţie, mama – poeta...
În organizarea Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură B-N, la Centrul Multicultural Sinagoga din Bistriţa, în prezenţa unui numeros şi avizat...
Joi, 30 octombrie, la ora 18,00, are loc şedinţa de lucru a Cenaclului literar „G. Coşbuc” al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa. În cadrul şedinţei va fi lansat volumul de versuri „Lacrima...
Publicaţia „Romanian Journal”, ce apare la New York, publică în nr. 749 o recenzie semnată de preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Elena M. Cîmpan, la cartea „Apofaze” a poetului român...
Toamna mea întârzie să vină, nici un ştiu de o să mai aştept sau dac-o să mergem împreună, decoraţi cu fulgi prea mari pe piept ! Toamna mea a rătăcit în vii, lăcrimând sub streaşină de brumă – îşi...

Pagini

Subscribe to Cultură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5