Constatare 2014

Improvizăm de pe o zi pe alta,
Şi facem totul, cât se poate pe picior,
„Las` că e bine, merge şi aşa”,
Cât mai comod posibil şi uşor.

Luăm în răspăr orice lucru sau fapt,
Vinul suficienţei ne înmoaie buze,
Apoi ambalăm justificările noastre,
În fabrica ce duduie de scuze.

Cum să fie atunci „dovlecii cât berbecii”,
Dacă unim pauzele fără număr, „de cafea”,
Şi facem din muncă o Cenuşăreasă,
Pusă-n coada listei, la etcetera?

Când ni se pune încă-un sac în spate,
Nu-l scuturăm, ci mulţumim frumos,
Şi parc-am cere chiar o zgardă,
De cum ne gudurim pe lângă-un os.

De se iveşte-n stradă vreo nemulţumire,
Solidaritatea e ac în car de fân,
Nimeni n-o găseşte niciodată,
Şi respirăm egoişti, cu un singur plămân.

Privim triumfători cu ochelari de cal,
Înveliţi într-un soi de nepăsare,
Explozia bulei de săpun ne găseşte,
Neajutoraţi şi singuri în cătare.

Ne certăm cu sonorul de la televizor,
Protestăm la imaginea ce ne intră-n casă,
Popor viteaz, în camera lui mică,
Stând între perne, cu perdeaua trasă.