Părintele Vasile Beni: Misiunea și jertfa femeii creștine

Bunica, Dumnezeu s-o ierte, / Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinții / Și rodul lor mă ține viu…

           Dragii și bunii noștri credincioși!   Hristos a Înviat!

      În această binecuvântată Duminică a Mironosițelor, Biserica ne pune înainte chipul luminos al femeilor purtătoare de mir – acele suflete curajoase care, în zorii Învierii, au mers la mormântul Domnului, nu cu îndoială, ci cu iubire. Ele nu s-au temut de piatra mormântului, nici de străjeri, nici de întunericul nopții. Au mers pentru că iubeau.

    Și tocmai de aceea, ele au fost primele care au primit vestea cea mare: „Hristos a înviat!” Astăzi suntem chemați să înțelegem mai adânc: cine este femeia creștină, care este misiunea ei și cum se jertfește ea în lumea de azi.

1. Cine este femeia creștină? Femeia creștină nu este definită doar prin roluri sociale – mamă, soție, fiică – ci prin inima ei unită cu Dumnezeu. Este o ființă chemată să poarte în sine iubirea, răbdarea și credința. Ea este, asemenea mironosițelor, purtătoare de lumină într-o lume adesea întunecată. 

Femeia creștină este:

• credincioasă – rămâne lângă Hristos chiar și când alții pleacă;
• milostivă – simte durerea altora și o alină;
• curajoasă – merge înainte chiar și când nu vede soluții.

2. Cum se jertfește femeia creștină? Jertfa femeii nu este întotdeauna spectaculoasă. De cele mai multe ori, ea este ascunsă, tăcută și continuă.

Se jertfește:

• în dragostea de mamă, când își crește copiii cu rugăciune și lacrimi;
• în răbdarea din familie, când ține pacea chiar și în încercări;
• în slujirea aproapelui, când pune pe alții înaintea ei;
• în credința statornică, chiar când viața devine grea.

Așa cum mironosițele au mers dis-de-dimineață la mormânt, fără să știe cum vor răsturna piatra, femeia creștină merge înainte în viață cu încredere: „Dumnezeu va purta de grijă”.

3. Ce spun Sfinții Părinți? Sfinții Părinți vorbesc cu multă cinste despre femeia credincioasă. Ei spun că:

• femeia este inima familiei – dacă ea este credincioasă, întreaga casă se luminează;
• rugăciunea unei mame poate schimba destinul unui copil;
• blândețea femeii biruie chiar și inimile împietrite.

Un părinte duhovnicesc spunea: „Nu există forță mai mare pe pământ decât lacrima unei mame spusă înaintea lui Dumnezeu”.

4. Femeia creștină astăzi. Astăzi, femeia trăiește într-o lume grăbită, plină de presiuni și ispite. I se cere să fie totul deodată, dar riscă să piardă esențialul: pacea sufletului și legătura cu Dumnezeu.                                                                       Femeia creștină de azi este chemată:

• să nu-și piardă identitatea duhovnicească;
• să nu înlocuiască iubirea cu succesul;
• să nu uite că frumusețea adevărată vine din curăție și credință. Ea poate fi lumină în familie, în societate, în lume – nu prin zgomot, ci prin prezență vie, caldă și plină de Dumnezeu.

Bunica și copilul. Un copil își amintea mereu de bunica lui. Nu avea averi, nu avea carte multă, dar avea o inimă plină de Dumnezeu. În fiecare seară, îl lua lângă ea și îl învăța să spună:
„Doamne, ai grijă de mine!” După ce bunica a murit, copilul a crescut și a trecut prin multe necazuri. Într-o noapte grea, când nu mai avea nicio speranță, și-a amintit acele cuvinte. A căzut în genunchi și a spus: „Doamne, ai grijă de mine…” Și viața lui s-a schimbat. Mai târziu spunea: „Bunica mea m-a ținut în viață prin rugăciuni. 

    Apropiindu-mă de încheiere, haideți să ne oprim la frumoasele poezii care ne descriu rolul covârșitor al bunicii:

”Rămas de mic orfan pe lume,
Ca un copil al nimănui,
Mi-am pus nădejdea mea spre Domnul
Cerând de-a pururi mila Lui

Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinții
Și rodul lor mă ține viu

O, scumpa mea bătrână sfântă
Eu, tot ce am îți datoresc,
Căci m-ai adus la cunoștința
Părintelui Celui Ceresc”(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul).

 

”Cu părul nins, cu ochii mici 

Şi calzi de duioşie, 

aieve parc-o văd aici,

Icoana firavei bunici 

Din fragedă-mi pruncie. 

Torcea, torcea, fus după fus. 

Din zori şi până-n seară,

Cu furca-n brâu, cu gândul dus, 

Era frumoasă de nespus 

În portu-i de la ţară... 

Căta la noi aşa de blând, 

Senină şi tăcută, 

Doar suspina din când în când, 

La amintirea vreunui gând 

Din viaţa ei trecută. 

De câte ori priveam la ea, 

Cu dor mi-aduc aminte, 

Sfiala ce mă cuprindea, 

Asemuind-o-n mintea mea 

Duminicii preasfinte...”

Astăzi, fiecare femeie creștină este chemată să fie o mironosiță:

• să ducă mirul iubirii în familie,
• să ducă lumina credinței în lume,
• să rămână lângă Hristos, chiar și în încercare.

Și dacă nimeni nu vede jertfa ei, Dumnezeu întotdeauna o vede și într-o zi, va auzi și ea cuvântul pe care l-au auzit mironosițele: „Bucurați-vă!” Amin.                              

Pr. Vasile Beni