Un surâs în plină iarnă

In infinita sa milostivire, Dumnezeu ne-a dăruit cuvântul nu doar spre a comunica interpersonal, ci și pentru a ne relaxa, a ne ridica din tristețe și a porni iar în lupta vieții. Adesea, gluma este un gard prin care fluieră adevărul.
x
-Domnu doctor, am un necaz. De vreo trei luni știu că soția mă înșeală.
-Ei, asta nu e boală, zice medicul. Ar trebui să mergeți la un preot sau la un psiholog.
-Nu, dar să vă spun. Nu asta mă deranjează . Am auzit că soții înșelați au coarne. Eu m-am tot pipăit de vreo trei luni să văd cum îmi cresc și iată, nimic.
-Măi omule, asta e o vorbă așa în glumă, zice doctorul. Păi dacă le-ar crește coarne la toți bărbații înșelați de neveste, s-r încurca oamenii pe stradă cu coarnele lor. Nu te tulbura prea tare...
-Ce bine îmi pare, domnu doctor! Eu m-am speriat că o fi o lipsă mai gravă de calciu.
x
-Doamnă, n-am mâncat de trei zile, ajutaţi-mă! zice un jerpelit către o doamnă plinuţă bine-bine.
-Fericitule! spune doamna. Nici nu ştii cât trebuie să te bucuri şi să fii de fericit, în loc să te vaieţi prosteşte! Să am eu o voinţă aşa ca tine !...
X
Clientul trage uşor de mânecă pe ospătar, care se şi opreşte să vadă ce doreşte clientul.
-Ospătar! Dacă cumva te vei pensiona, nu uita să-i spui celui care te va înlocui că am comandat o friptură, o salată şi o sticlă de vin.
x
Petrică, cioban ajuns în armată, îi scrie nevestei scrisoare. A zice că scrie e un pic mult, fiindcă el nu ştie scrie, făcându-i pe coala albă doar nişte desene.
-No’ ni tu, zice o vecină către alta, ce scrisoare mândră i-o scris Petrică lu’ Floarea! O floare desămnată, doi copii ţinându-se de mână, o fântână şi un soare…
-Faină pe sărăcia! se enervează Floarea. Voi nici nu ştiţi ce mni-o scris mutu’ ista a mieu!
-No’ ce, tu? Ce?
Păi zâce aşe: „Floareo, ai grijă de copii să nu cadă în fântână, soarili mă-ti !”
x
-Dumneata, domnule –zice cu oarecare asprime judecătorul- eşti vecin cu bărbatul inculpat care şi-a bătut soacra, nu-i aşa?
-Da, onorate domnule judecător!
-Aşadar ai observat ce se întâmplă şi ai stat să priveşti?. Te-ai uitat şi n-ai schiţat niciun gest.
-Dom’judecător, mi-am dat seama că o poate bate singur şi nu m-am mai amestecat.
x
-Pe treptele şcolii stă elevul Ionică dintr-a VI a C şi plânge.
-Întâmplător, trece pe acolo doamna director a şcolii şi este impresionată de şcolarul în lacrimi:
-Ce-i cu tine, băiete? De ce plângi?
-Da...da...când a trecuf pe lângă mine Georgel, s-a bătut de mine cu cotul şi mi-a răsturnat plăcinta.
-A fost cu intenţie? zice directoarea.
-Nu, era cu brânză.
x

La uşa apartamentului bate cineva. Proprietarul deschide şi vede o femeie:
-Domnule, dumeavoastră mi-aţi salvat azi dimineaţă băiatul de la înec? Ştiţi, acolo, pe lacul Snagov...
-Da, doamnă.
-Dar şapca lui unde e ?
x

Un turist american vine la Bucureşti, iar a doua zi ia un taxi şi face turul capitalei acestei ţări numită România. Omul priveşte, mai se miră, uneori strâmbă din nas, mai admiră…ca turistul. Vede Intrecontinentalul, curios un pic, apoi întreabă:
-În cât timp s-a construit clădirea aceasta ?
-Vreo cinci ani! răspunde taximetristul .
-Oho ! la noi s-ar fi construit într-un an. Cu tehnologia noastră!...se îngâmfă el, spre enervarea şoferului.
Trec iar şi întreabă :
-Drăguţ Ateneul! Cât timp a durat construcţia ?
-Mult ! Vreo paişpe ani! Eram săraci …
-Yes, dar cu tehnologia noastră îl terminam în două luni.
Taximetristul clocoteşte de nervos. Cine se crede îngâmfatulul ăsta? Deodată, se iveşte–n cale, maiestuoasă, Casa Poporului .
Se uită americanul, se uită. Vizibil îi place.
- Good! Good! În câți ani s-a făcut aşa ceva ?
-Habar n-am, zice taximetristul, iritat. Când am trecut ieri dimineaţă pe aici, nu era nimic.
x
-Este o mare nedreptate să ne spuneţi aşa! oftă cu năduf un negru care stătea la o bere cu un prieten alb pe o terasă.
-Dar de ce? Aşa v-am pus noi numele, ca să se ştie care suntem noi şi care voi, nu?
-Da, însă de fapt…uite! Voi când vă naşteţi aveţi culoarea roz. După ce creşteţi, deveniţi, într-adevăr aşa, mai albii. Când vă este frig vă faceţi verzi sau albaştri; când sunteţi bolanvi deveniţi galbeni; când vă mâniaţi deveniţi roşii. Când vă speriaţi, vă faceţi ca varul.
Când muriţi, aveţi culoarea pământie. Cu toate astea, ne ziceţi nouă că suntem”de culoare”, deşi noi avem totdeauna acelaşi aspect.
x
-Mărie, tu! Vrei să mergem cu o maşină mare, frumoasă, cu şofer?
-Apăi, vreu dară! zice ea entuziasmată.
-Hai atunci, grăbeşte-te, că pierdem autobuzul!
x
Răzbunare. Fiind divorţat, britanicul John a avut să-i plătească fetei sale pensie alimentară. A achitat conştiincios ani destui şi a venit apoi momentul când fata a împlinit optsprezece ani şi trebuia acum să-i achite mamei sale ultima pensie alimentară. I-a dat telefon fetei să vină până la el pentru plata pensiei şi dându-i plicul cu lire sterline, i-a spus :
-Du-i la mamă-ta şi spune-i că sunt foarte bucuros că am ajuns să-i achit ultima pensie alimentară şi de acum înainte să facă bine să-şi caute alt prost de la care să poată scoate bani. Zi-i chestia asta drăguţă şi te rog să vii înapoi să-mi spui ce mutră a făcut. Sper să mă distrez şi eu un pic, fiindcă sper că e momentul.Fata merge cuminte la mamă-sa şi de cuvânt fiind, se întoarce la taică-său. De cum o vede, se duce spre ea: -Ei, ce-a zis maică-ta? Ce mutră a făcut ?
-A zis să–ţi spun că şi ea a aşteptat de multă vreme momentul acesta ca să-ţi poată spune că nu tu eşti tatăl meu adevărat.
x
-Nu sunt vinovat, domnule judecător, zice inculpatul .
-Ei, toţi spun aşa !
-Vedeţi, domnule judecător? Dacă toţi spun aşa, e sigur că sunt nevinovat .Vă rog să spuneţi şi dumneavoastră aşa cum spune toată lumea.
x
Deţinuţii stau în pauza de amiază în curte. Unul din ei se tot uită la o scrisoare.
-Ai veşti? Îl întreabă un coleg de amar pe cel cu scrisoarea.
– - Da…de la nevastă-mea…Zice că-mi dăruieşte libertatea.
x
Scoţianul, orgolis şi zgârcit până peste poate, cum se spune că e, se duce în voiaj de nuntă. În tren, o cucoană îl întreabă unde călătoreşte.
-Merg în Italia, stimată doamnă. Sunt în voiaj de nuntă-
-De nuntă?! Dar…mister, unde vi-i soţia, mireasa?
-Ea nu participă, fiindcă a mai fost căsătorită o dată şi a văzut Italia.
x
. Cum îți poți afla casa?Un om beat criţă se întoarce de la crâşmă pe unşpe cărări. Poate pe douăşpe. Vede o fereastră deschisă şi o doamnă ce, cu coatele rezenate pe geam privea forfota străzii spre seară.
- Să-u’mâna! Este a-casă soţul dumneavioastră?
_ Al meu zici? Doarme, sforăie de răsună dormitorul.
- Bun, atunci nu-l treziţi. Merge mai departe.
- Alo, doamnă, soţul domniei voastre e acasă?
- Naibii să-l ducă de netrebnic! A plecat la cârciumă şi habar n-am pe unde mai umblă acum.
-Doamnă, vă rog, co-bo-râţi jos şi vedeţi nu sunt eu cumva soţul dumneavoastră?

Selectare și redactare,
prof. Vasile Găurean