Daci ajunşi împărati romani : Regalianus

Există câţiva imperatori a căror origine este în nordul Dunării şi e păcat că nu prea vorbim despre ei: Un Regalianus, Marcus Aureolus („împăratul cioban din Carpaţi”-cum i s-a spus), Constantin cel Mare (tracul). În anul 212 al erei creştine, Caracalla a dat un edict prin care toţi locuitorii Imperiului aveau drepturi ca şi cetăţenii romani. Astfel, oricine putea accede la funcţii în stat, inclusiv la funcţii supreme. Regalianus e cel dintâi care s-a autoproclamat imperator. S-a spus despre el (Lactanţiu), că era strănepot al lui Decebal. El a ajuns prin vitejia personală să câştige simpatia comandanţilor romani şi mai apoi a împăratului Valerian şi a lui Galienus, care i-a urmat. Acesta îl trimite în Orient comandant al cavaleriei, iar apoi, ca om de încredere este trimis de Împăratul Galienus să lupte împotriva lui Postummus, care s-a răsculat în Galia. Regalianus, ajuns acolo, întoarce foaia şi se aliază cu ambiţiosul rebel, autoproclamându-se împărat cu sprijinul oştilor sale. Văzând trădarea omului său de încredere, Galienus pleacă cu oştile şi îl asediază la Mediolanum (azi Milano). Disperat, Regalianus cere ajutor celui pe care l-a protejat, adică lui Postummus. Deoarece „pâinea caldă împrumut se dă”, aliatul îl refuză. Totuşi, asediat, Regalianus rezistă, iar cel care moare în luptă este Galienus, dar Regalianus este ucis de către ostaşi de-ai săi.
Doamne, cum ne comportăm, de parc-am fi nemuritori, ca şi cum am fi veşnici pe acest pământ! E de mirare că nu realizăm cât de efemeri suntem, nişte frunze spulberate grabnic de vântul istoriei.