Cum răspundem corect salutului creștin: ,,Adevărat, a înviat !” sau ,,Adevărat că a înviat !”?
Formulele obișnuite de salutare nu conțin decât foarte puțin sens, Se spune ,,Bună ziua” indiferent dacă e zi cu soare, furtună sau înnorat, dacă suntem bolnavi sau sănătoși. Ne semnalăm prezența, iar uneori salutul indica o formă de respect. La romani, formula obișnuită era ,,Salve”, in vreme ce rangul înalt se bucura de formula ,,Ave” : ,,Ave senator”, ,Ave Caesar Imperator”.
Încă din vechime, în perioada pascală, de la Înviere la înălțarea Domnului, creștinii își spuneau unii altora vestea cea luminoasă din istoria lumii, care este nu doar formulă de salutare, ci și mărturisire de credință, confirmarea noastră de frați mai mici ai Mântuitorului: ,,HRISTOS a înviat!” și confirmarea ,,Adevărat a înviat!”, aproximativ identică la toate neamurile creștine:
=în engleză: HRIST is risen!/ Indeed, He is risen!
italiană: HRISTO e risorto!/ Veramente e risorto!
Franceză: Le Christ est ressuscite!/ Vraiement est ressuscite! (En verite,...)
Cu deosebire, salutul pascal este folosit în țările ortodoxe (în timpul slujbelor religioase, când se întâlnesc creștinii, când ciocnim ouă roșii). O altă urare folosită, ,,Paște fericit!”, nu este corectă, fiind o tautologie (repetare de sens). Cuvântul ,,Paște” înseamnă ,,trecere”, adică trecerea umanității de la moarte la viață prin jertfa de pe Golgota. După cum ieșirea din sclavia Egiptului a fost pentru evrei o trecere de la sclavaj la libertate, HRISTOS ne trece de la viața care se termină prin moarte, la viața veșnică, de la suferință la bucurie . Deci nu putem spune ,,Paște fericit!” (bucurie fericită, bucuria conținând și fericirea).
Prin 1985, când părintele Ioan Lăpuște și soția domniei sale, dna. Cornelia, se aflau la Cristur-Șieu, fiind profesor de Limba română, m-au întrebat care este formula corectă de răspuns pascal : ;;Adevărat a înviat” sau ,,Adevărat că a înviat”, reamintită de cineva zilele trecute.
De notat că ambele exprimă un același conținut, doar că cea de a doua formulă conține prepoziția ,,că”. Noi, oamenii, cum spuneam și altădată, facem economie nu numai de bani, ci și de cuvinte. Dacă înțelesul unei propoziții sau fraze este suficient, renunțăm la un cuvânt sau chiar grup de cuvinte.
Formulele de răspuns din titlu sunt fiecare câte o frază formată din două propoziții:
,,Adevărat” -propoziție principală, cu sensul de ,,Este adevărat” ,urmându-i o propoziție subiectivă (care ne arată despre ce fapt este vorba în cele ce urmează).Vocabula ,,Adevărat” este și un adverb (aici) cu capacitate predicativă. Subsecvent, el cere tot o subordonată subiectivă. Dacă am avea forma substantivală (prin articulare): ,,Adevărul este /că a înviat”, această ultimă subordonată, ,,că a înviat!,” ar fi o subordonată predicativă.
Concluzivi fiind, să nu ne stresăm, căci ambele forme sunt corecte, doar că limba se cam împiedică de prepoziția ,,că”, în timp ce verbul ,,a fi”, cu sensuul de ,,este” se subînțelege.
Cât despre pluralul ,,morminte” sau ,,mormânturi”, ambele sunt corecte, cea din urmă fiind mai veche, atestând tăcută, că credința noastră este veche, de secole și secole. Tendința de a face economie de sunete, face ca terminațiile de plural ,,uri” să fie înlocuite cu ,,e”. Preferăm să spunem ,,chibrite”, nu ,,chibrituri”, morminte” și mai rar ,,mormânturi”.
De pe țărmul oceanului infinit al iubirii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, vă spunem : HRISTOS A ÎNVIAT!”
Prof. Vasile Găurean
Comentarii
Domnule profesor,
Sunt foarte bune și potrivite momentului „lămuririle” dumneavoastră. Vreau să menționez un fapt petrecut în perioada instaurării regimului comunist în satul Budești. Era aici un activist de partid cu activitate prin zonă, căruia oamenii din sat îi spuneau când se întâlneau cu el în perioada Paștilor „Hristos a înviat !” ... Răspunsul primit de la acesta era „Just, tovarășu, just !”.
Răspunsul activistului atestă o credință șovăielnică (,,nici rece, nici fierbinte”), din acelea pe care nu-i sunt plăcute lui Dumnezeu*(Apoc.5-17) și probează mai curând viclenia partidului de a nu se opune direct maselor, știind că n-ar avea succes.Vocabula ,,just”, preluată din lexicul francez după 1840, înseamnă ,,este adevărat”, ,,este drept”,fiind deci o confirmare. Evitând răspunsul ,,Adevărat, a înviat!” al creștinilor, recurge la o formulă ocolitoare, din ,,limbajul de frasin” al partidului. Nu putem nega că dracul este uneori și politicos, viclean, onctuos (vedeți cum vorbea de ticălos cu strămoașa Eva).
Corect-ortodox este Paști (Sfintele Paști), nu paște (care sună ca îndemnul de a te duce la păscut - cum zice Adrian Papahagi, „Nu folosiţi niciodată urarea «Paşte fericit», decât dacă vă adresaţi unui viţel, care are tot dreptul să pască fericit!”).
„Că” este conjuncție, nu prepoziție...
„Bună ziua” nu se referă neapărat la starea vremii sau a sănătății, ci este o urare de a-ți fi bună ziua (de a-ți merge bine în toate - și la lucru, și în privința veștilor pe care le primești etc.).
„Adevărat a înviat” se folosește de către regățeni. În Ardeal, spunem „Adevărat că a înviat” (sau cu eliziune: „Adevărat c-a înviat”). Nu știu dacă formula regățenească e mai economicoasă, mai degrabă cred că este înțeleasă greșit (că „adevărat a înviat” nu prea are sens) și că de fapt este o frază (nu o propoziție): „Adevărat! A înviat!”
Domnule profesor,
Vă mulțumesc respectuos că ați citit consemnarea mea despre răspunsul unui activist de partid din zona noastră, la salutul adresa de locuitorii satului după sărbătorile pascale, și mai ales pentru faptul că a-ți analizat-o gramatical, argumentând-o cu exemple concrete. De asemenea, mă bucură faptul că și alți cititori și-au exprimat un punct de vedere, ceea ce înseamnă că problema necesită clarificări. Ar fi interesant de aflat părerea avizată a unui slujitor al bisericii.
Cu stimă, Rus Augustin
Cuvântul ,,Paști/Paște” vine din limba ebraică și aceasta l-a preluat de la egipteni, unde au fost sclavi 400 de ani și înseamnă ,,trecerea” lor la libertate, dintr-un spațiu în altul (Egipt/Cannaan): Noi am primit cuvântul prin filieră bizantină și sărbătoarea însăși. Sf. Paști și Duminica sunt cele mai vechi sărbători creștine, datând din vremea apostolică.
Și aici avem o evoluție lexicală. La fine de sec. al XIX-lea, Caragiale scrie de ex. nuvela ,,O făclie de Paște”(deci nu Paști). În sec. XX-lea, forma ,,Paști” se impune, căci avem două sărbători: ceea ce se numea cândva ,,Paștile Sf. Cruci”, când, în Vinerea Mare, sufletul nostru suferă și moare alături de HRISTOS, iar apoi avem Slăvita Înviere.
Nu este obligatoriu ca vocabula ,,Paște” să ne ducă cu gândul la păscutul de oi și viței. Cuvintele sunt ca și noi oamenii. Poartă poveri de seme(sensuri) cât pot duce. Dacă pentru fiecare sens am avea doar un cuvânt, lexicul ar fi enorm și sufocant. De aceea, avem omonimia. Cuvinte ca ,,vie”, ,,vin”, ,,bandă” broască”, ,,ochi” etc. poartă mulțimi de sensuri. C. Negruzzi amintește de dascălul său care dădea așa un exemplu. ,,Maică-ta de-i vie/ Spune-i ca să vie/ Pân*la noi la vie”; Capra sare să lingă sare. Interdicțiile lingvistice nu țin la noi, ca în Germania. Cu dreptate (just) zice G. Coșbuc: ,,Poporul este Curtea de casație a Limbii române”.
(Da, A,(Dane)ai dreptate. Efectul online naște erori prin graba impardonabilă.)
Adaugă comentariu nou