Cum a reuşit Attila să-i păcălească pe asasinii bizantini (1)

În prima jumătate a secolului al V-lea după HRISTOS, o mulţime de triburi, aflate sub conducerea lui Attila, stăpâneau un teritoriu imens, care atingea Alsacia de azi, Istrul (Dunărea) şi Marea Baltică, iar spre est atingând munţii Urali. Dacă în Câmpiile catalaunice, hunii au fost opriţi într-o grozavă bătălie de către comandantul Aetius, supranumit „ultimul dintre romani”, acum ei s-au îndreptat cu năvălirile spre Imperiul Bizantin. Spre mijlocul de secol V, după 440, bizantinii au făcut cunoştinţă cu ceea ce istoricii numeau „biciul lui Dumnezeu” (A nu se confunda pe huni cu maghiarii, deoarece aceştia vin spre Câmpia Panonică mult mai târziu, spre finele mileniului.) Împărat era pe atunci Theodossios II (408.450)

Neputând să se opună teribelor jafuri şi pustiiri hunice, Imperiul Bizantin a trebuit să le plătească tribut în aur. Numai că pofta de aur a barbarilor era tot mai mare, încât nu se mai putea face faţă. Dacă în anul 434, plata tributului se ridica la 700 de livre, în anul 442 le trebuiau 2.100 livre (686 kg), iar în 448 6.000 de livre (1962 kg.). Numai că aurul, atunci, ca şi acum, nu se aduna cu grebla de pe drum. În plus, grozavii barbari mai cereau alte şi alte teritorii, pîmă spre capitala Bulgariei de azi, Sofia.

Puterea militară a hunilor era foarte mare, încât unele năvăliri ajunseseră până în sudul Greciei, la Chersones şi Termophile şi pe ţărmul Mării Marmara.. Ce să te facă cu acest cumplit duşman? Să i te împotriveşti, nu poţi, să-i dai aur cât cere nesătula-i poftă nu ai de unde. Ce-i de făcut? Nespus de grea întrebare. Tu ce spui, iubite cititorule? N-ai fost niciodată împărat?