Cuvioasa Paraschiva – întruchiparea smereniei creştine

Biserica Ortodoxă de pretutindeni o prăznuieşte în ziua de 14 octombrie pe Cuvioasa Parascheva, ale cărei sfinte moaşte se află de mai bine de 350 de ani pe pământ românesc, în catedrala Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

În fiecare an, ziua de prăznuire a sfintei aduce la Iaşi milioane de pelerini din toate colţurile ţării. Este o frumoasă dovadă că românii ştiu să-i cinstească pe sfinţi, ştiu să se împărtăşească de roadele sfinţeniei lor şi să-şi conformeze viaţa personală după modelul oferit de sfinţii lui Dumnezeu.

Cuvioasa Parascheva a ales calea îngustă şi anevoioasă a desăvârşirii din fragedă pruncie. La vârsta de 10 ani, în Biserica din localitatea natală Epivat, aude din gura preotului chemarea Mântuitorului: „De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu cap.8). Cuvântul acesta produce în sufletul tinerei copile o dorinţă puternică de a-L urma pe Mântuitorul şi de a se lepăda de legăturile puternice ale acestei lumi. Cuvântul rodeşte în sufletul ei şi trece la fapte.

Îşi dăruieşte hainele sale copiilor sărmani, îşi împarte hrana cu cei lipsiţi, renunţă la toate bunurile pământeşti şi îmbrăţişează viaţa pustnicească.

Ajunge la Locurile Sfinte şi cu emoţie retrăieşte toate momentele esenţiale din viaţa Mântuitorului, se nevoieşte pe malul Iordanului într-o asceză foarte severă precum Sfântul Ioan Botezătorul sau Maria Egipteanca. Aici, după spusele Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, un înger o îndeamnă să se întoarcă în locurile natale spre a fi de folos duhovnicesc şi binecuvântare pentru creştinii din această parte de lume.

O caracteristică esenţială din viaţa sfinţilor este smerenia, ştim că smerenia vine de la Mântuitorul, Care S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, apoi smerenia vine de la Maica Domnului, Care a acceptat cu smerenie să fie locaş al Celui Preaînalt „Că a căutat spre smerenia roabei Sale”; apoi sfinţii au ajuns la măsura desăvârşirii înnobilindu-şi viaţa cu smerenia.

Aşa şi Cuvioasa Parascheva, ascultând de glasul îngerului, s-a întors în cetatea natală trăind ca o necunoscută, în discreţie maximă, fără să-i cunoască oamenii nevoinţele ei şi măsura sfinţeniei ei.

Când a păşit pragul acestei vieţi era foarte tânără, avea abia 27 de ani, a fost înmormântată după rânduială creştinească în locaşul de lut unde toţi pământenii sunt aşezaţi la vremea rânduită de Dumnezeu. Însă. Mântuitorul Iisus Hristos „care pogoară pe cei puternici de pe scaune şi înalţă pe cei smeriţi”, a preaslăvit-o pe Cuvioasa Parascheva după mutarea sa în veşnicie. Un marinar a murit pe o corabie, tovarăşii lui l-au aruncat în mare, iar valurile l-au adus la ţărm.

Un pustnic l-a găsit şi i-a îndemnat pe creştinii din Epivat să-l îngroape cu slujbă creştinească. Ei l-au ascultat pe pustnic şi săpându-i groapa, spre marea lor mirare, au găsit moaştele Cuvioasei Parascheva întregi, neatinse de putreziciune, împrăştiind în văzduh bună mireasmă. Cu toate acestea, ei au aşezat sicriul marinarului lângă cel al Cuvioasei, dar în seara următoare, mai mulţi creştini din sat au visat-o pe Cuvioasă, stând pe scaun de lumină, înconjurată de îngeri, cerându-le să o scoată din acel mormânt. Aşa, a doua zi, cu procesiune religioasă, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aşezate în Biserica „Sfinţii Apostoli” din Epivat.

Ele a început să facă minuni şi să izvorască tămăduiri şi vindecări celor ce se apropiau cu credinţă. Vreme de 200 de ani, moaştele Cuvioasei au stat în această Biserică, apoi, din pricina împrejurărilor politice au fost mutate în alte biserici, ultima strămutare având loc în anul 1641, când domnitorul Vasile Lupu le primeşte de la Patriarhia Ecumenică drept mulţumire pentru ajutorul constant acordat. Pentru Moldova, moaştele sfintei au fost de mare folos, ele au alinat suferinţele credincioşilor, au fost îmbărbătare pe vreme de război, ajutor în timp de secetă, întărire a credinţei în vremuri de cumpănă şi sunt şi astăzi un minunat ajutor pentru nevoile credincioşilor cu evlavie către Sfânta Parascheva.

Dacă grecii ştiu să preţuiască moaştele sfinţilor ca pe un tezaur sfânt, nici românii nu sunt mai prejos. Dovada cea mai elocventă este Sfânta Parascheva de la Iaşi şi Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti. Nu mai departe, în Protopopiatul Bistriţa sunt foarte multe biserici cu hramul Cuvioasei Parascheva. Spre exemplu, bisericile din Bârla şi Sîntioana poartă acest hram, se ştie că satele noastre au traversat şi o perioadă greco-catolică şi, totuşi, în această perioadă nu şi-au schimbat hramul – acesta fiind semnul continuităţii evlaviei către Sfânta Parascheva.

Anul acesta, alături de moaştele Cuvioasei Parascheva, au fost aduse la Iaşi şi moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Ungrovlahiei, pentru a fi de folos duhovnicesc credincioşilor prezenţi şi grabnici ajutători în nevoile lor. Fie ca rugăciunile Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Nifon să fie tuturor credincioşilor spre sănătatea sufletului şi a trupului, spre alinare şi mângâiere şi spre mântuire desăvârşită.