De 100 de ani, împreună. Liviu Rebreanu îi priveşte pe năsăudeni de pe scena instituţiei ce-i poartă numele. Concert extraordinar cu Vali Boghean Band!

Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud a găzduit un dublu eveniment, de mare ţinută artistică, într-o zi de sărbătoare creştinească. Mari artişti basarabeni  - pictorii Radu Dumbravă şi Gromvas şi Vali Boghean Band – şi-au dat întâlnire tocmai la Năsăud.

Artistul Radu Dumbravă, cel care a transformat Chişinăul într-o operă de artă, dar şi cel care a realizat cel mai mare mural din Polonia, intitulat „750 de metri de glorie”, alături de GroMVas, aşa cum se semnează artista Marina Grosu Vasile (membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova) au realizat o pictură murală de peste 40 metri pătraţi, inspiraţi fiind de marele romancier Liviu Rebreanu. Lucrarea,  pictată timp de şapte zile, a fost donată de artiştii moldoveni comunităţii năsăudene.

La „vernisajul acestei expoziţii permanente” – dacă o putem numi aşa – a fost gândit şi un alt eveniment de suflet, un concert cu Vali Boghean Band. Cine or fi şi ăştia?

Vali Boghean Band este una dintre cele mai îndrăgite formații din Chișinău. Are în componența sa cei mai buni instrumentiști din Chișinău, școliți în străinătate, care reușesc să inspire sincron și să dezlănțuie săli întregi de spectatori. Melodiile proprii conțin elemente clasice, dar și folclorice, pop și jazz, pot fi descrise drept piese mai mult sau mai puțin instrumentale, variante cântate ale unor poezii. Toate aceste trăsături constituie caracterul unic al grupului.

În deschidere, pe scenă au urcat grupul Folk Armadia şi Karyna Pintea.

„Mulțumiri alese Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin bunăvoința și implicarea domnului președinte Emil Radu Moldovan, pentru susținerea și suportul evenimentului ,,100 de ani împreună ". Mulțumiri primarului orașului Năsăud, Mircea Romocea, pentru susţinerea și găzduirea evenimentului cultural! Suntem o comunitate binecuvântată! Doi maeștri deosebiți ne vor bucura sufletele și ochii cu prezența lor în anul Centenarului printr-un eveniment inedit”, a transmis Iulia Ionela Dragu,  preşedintele Asociaţiei Mereu Împreună.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Năsăud, Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, Asociaţia „Mereu împreună”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Judeţean pentru Cultură, cu sprijinul Club Rotary Năsăud, Cercul Astra Năsăud, Florăria Eco Flowers Boutique, SC Blacteea, Emilian Puiţău-Photography, Centrul de Voluntariat Năsăud şi parohiile ortodoxe ale oraşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5