De azi, Budacu de Jos e în scenariul roșu! Teaca, Urmeniș, Milaș, Galații Bistriței,în scenariu galben!
Conform Hotărârii C.J.S.U 80/19.03.2021, se introduc restricţii în Budacu de Jos, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 locuitori.
În acest UAT, se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Se suplimenteză restricţiile în unitățile administrativ- teritoriale Teaca, Urmeniș, Milaș, Galații Bistriței, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori.
Astfel, în UAT-utile menționate, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 20 martie 2021.
Citiţi şi:
- Teaca, Sânmihaiu de Câmpie, Milaș, Petru Rareș, Nușeni, Șieu Odorhei, în scenariul roșu! Ilva Mică în scenariul galben!
- Măsuri suplimentare în Romuli, Monor, Zagra, Urmeniș, Budești și Dumitrița!
- De azi, Chiochiș e în scenariul roșu! Budacu de Jos, Dumitrița, Cetate, Spermezeu, în scenariul galben!
- Măgura Ilvei, în scenariul roșu! Dumitra, în scenariul verde!
- De sâmbătă, Uriu e în scenariul roșu! Bistrița, Șieu în scenariul galben! Prundu Bârgăului în scenariul verde
Adaugă comentariu nou