De Paşti - la cantonul CFR numărul 41

Când se apropie Paştile, îmi aduc aminte de ceea ce se petrecea la cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic, unde locuia familia părinţilor mei, cu prilejul praznicului Învierii, în anii epocii comuniste.
Tatăl meu, oficial, muncitor la calea ferată, preot în clandestinitate, îşi aştepta cu înfrigurare, credincioşii rămaşi fideli Bisericii Blajului, în special pe cei din Sâniacob, Matei, Fântânele etc., pentru a participa la ceremonia Învierii, pe care el o oficia la cantonul menţionat.
Cei veniţi, per pedes, asistau cu însufleţire, cu o trăire spirituală, pe care rareori mi-a fost dat să o întâlnesc, la ,,Înviere” şi apoi la Liturghia din prima zi de Paşti.
Noi, cei ai casei, închideam uşa de la intrare şi cantonul părea a fi ,,părăsit”. Din când în când, câte unul din familie, mai ieşeam pe afară, ne uitam în jurul cantonului pentru a sesiza dacă cineva ne ţine sub vizorul suspectării, de aproape sau mai de la distanţă.
Tatăl meu se simţea în largul lui, avea au aditoriu, liturghisea emoţionant, predica formidabil, cânta înălţător. Printre femeile participante erau câteva care cântau foarte frumos. Pasajele cântate ale liturghiei se transformau în adevărate recitaluri corale. După,,Înviere” şi Liturghie, credincioşii prezenţi mai stăteau de vorbă cu părinţii mei, savurau bucăţile de prescură primite,aşteptau cu sufletul la gură încurajări din partea tatălui meu, primeau îndemnuri de fortificare a credinţei.
Abia mai târziu, mi-am dat seama ce riscuri îşi asuma tatăl meu şi aceşti credincioşi, venind la ,,popa de la canton”, cum îi spuneau chintelecanii părintelui meu. După 1990, când am intrat în posesia dosarului de urmărire a tatălui meu de către securitatea regimului comunist, am aflat că informatorii mişunau pe la cantonul nr. 41. Tot ceea ce făcea tatăl meu era sesizat şi raportat.
Imaginea acelor credincioşi, veniţi la ,,popa de la canton”, să ia lumina Învierii, să-l întâlnească pe Isus Cristos, pe altarul de pe măsuţa din camera mare a acestui locaş de rugăciune, cu clopotniţă şi turnuri invizibile, mă trimitea cu gândul la primii creştin, ai catacombelor. Ea îmi domină amintirile copilăriei şi se asociază, an de an, cu marea sărbătoare a Învierii.