De Ziua Lecturii, recunoștiință pentru doi scriitori năsăudeni, Macedon Tofeni și Ștefania Doina Vaida

De Ziua Lecturii, 15 februarie 2025,  năsăudenii și-au dat mâna la îndemnul celor două organisme culturale, respectiv Astra și Liga Scriitorilor, prin cei doi lideri Claudia Talpoș și Ioan Mititean, călători de ani buni prin Agora literară, cu  răsfrângeri pozitive asupra creațiilor noastre literare.

Acestei zile, nu de mult proiectată prin lege, i-am dat curs prin lecturarea celor două cărți ale doamnei astriste Aurica Someșan din Posmuș, opere bine structurate, cu inspirații din frumusețile țării, a satului, a naturii, a oamenilor, o pildă de conștiință scriitoricească și de forță morală.

Citind și prezentând cărțile colegei noastre de breaslă și de condei, „Poezii și rețete de la bunica” și „Oglinda cuvintelor”, parcă am călătorit împreună pe ulițele satului, luând notițe de la fața locului, impresii, legende de la gura satului, mergând cu toții spre această lecturare ca și albinele pline de miere de pe câmp.  

„Acasă este un colț de rai cu priveliști mărețe” spune prezentatorul cărții și cei care și-au exprimat gândurile despre autoare și creațiile sale, descifrând urme ale trecutului: Ioana Lăpușneanu (cu cuvinte despre rolul lecturii), Ioan Someșan, Lucreția Mititean, Maria Ursu, Mircea Daroși, Ana Vaida, Ioan  Boțan, Ioan Lazăr și fostul inspector general al învățământului bistrițean Aurelia Dan, membră în Consiliul Județean, la origine din Lușca, ce a proiectat câteva acțiuni de parteneriat pe teme de educație. Toți vorbitorii au conturat imaginea locurilor de acasă, ce ne readuc la identitatea noastră și la simțul unui destin național de care suntem cu toți responsabili.

De ziua lecturii, președintele Ligii Scriitorilor - Filiala Năsăud, scoate în față două personalități ale scrisului: Macedon Tofeni din Salva și Ștefania Doina Vaida din Năsăud, care au fost recompensați pentru scrierile lor cu diplome oferite de Liga Scriitorilor.  Diploma „Virtutea Literară” pentru domnul scriitor Macedon Tofeni, pentru romanul  său „Nora”, carte de poezie și pictură și scrierea și redactarea revistei „Glasul Armadiei”, unde depune mult suflet, dând creatorilor de literatură  o stare de spirit tonică și optimistă. Doamna Doina Vaida a tratat iubirea și prețuirea în romanul său „ Zborul aripilor frânte”, primind diploma de debut literar cu aprecierile de rigoare menționate pe un bilet anexat diplomei: „ Am prezentat cartea în data de 30 ianuarie 2025, la cenaclul „Artur Silvestri” din Cluj, unde a fost mult apreciată și la urmă câteva persoane s-au năpustit la masă, spre a intra în posesia cărții.  Mai insistentă a fost o scriitoare din Turda, care mi-a adus mulțumiri. Felicitări, Doina Vaida!” scrie președintele Ligii Scriitorilor Români  Al. Fl. Țene.

Ziua Lecturii  sărbătorită la Năsăud a însemnat vocea unei conștiințe cu idei și fapte de admirat, cu gândul la oamenii în mijlocul cărora ne-am petrecut copilăria, la oamenii de acasă ce trezesc respect și admirație, o rememorare a amintirilor.

  Ioan Mititean

  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5