Deputat Diana Morar: Îmi doresc lângă mine o echipă de femei bătăioase și înțelepte, alături de care să transform visul în realitate

Când toate drumurile duc acasă, inclusiv cele din America, știi că ai o datorie față de ai tăi pe care trebuie să o duci până la capăt.
Sunt mândră de rădăcinile mele, fără de care, poate, nu aș fi astăzi unde sunt.
Stră-străbunicul, despre el o să vă povestesc. Pentru că el a fost cel care, după 13 ani de Chicago, a simțit chemarea de acasă și, întorcându-se, a pus bazele înființării Partidului Național Țărănesc în Bistrița-Năsăud.
Iar eu, a cincea generație, aș vrea să-mi demonstrez mie că pot, la fel de bine.
Că am capacitatea să transform, să modelez gândiri și gânduri, că am curajul de a fi eu într-o lume plină de stereotipuri.
Și având un ascendent atât de puternic în spate, sunt convisă că drumul meu nu poate fi decât unul câștigător.
Îmi doresc lângă mine o echipă de femei bătăioase și înțelepte, alături de care să transform ușor-ușor visul în realitate.
Iar el să ne privească și să ne zâmbească, mândru de femeia româncă, care a ajuns o forță într-o societate încă dominată de bărbați.
Deputat Diana Morar

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5