Deputatul Cristina Iurişniţi a avut o întrevedere cu E.S. doamna Laurence AUER, Ambasador al Republicii Franceze în România
În urma invitației lansate, în calitate de Președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, am avut o întrevedere, în data de 23 noiembrie 2020, la Palatul Parlamentului, cu E.S. doamna Laurence Auer, Ambasador al Republicii Franceze în România.
Cu această ocazie, am felicitat înaltul oficial pentru mandatul de ambasador la București, arătând întregul sprijin în identificarea instrumentelor optime de colaborare privind egalitatea de șanse, drepturile femeilor și copiilor, precum și privind promovarea Francofoniei.
Domnia sa a amintit cadrul legislativ național privind egalitatea de șanse, îmbunătățirile legislative din legislatura actuală 2016-2020, menționând recentele modificări legislative în ceea ce privește violența cibernetică la adresa femeilor și copiilor și subliniind faptul că violența domestică reprezintă o problemă de securitate și de sănătate publică.
În acest sens, am depus o modificare legislativă la legea 217/ 2003 in vederea eliberării mai rapide a ordinului de protecție, asigurarea unei mese calde pentru victimele violenței domestice din bugetul local, evaluarea psihiatrică obligatorie a agresorilor la intrarea în centre specializate.
Importanța educației a fost adusă în discuție pe tot parcursul întrevederii, amintind participările la reuniunile internaționale organizate de Adunarea parlamentară a Francofoniei.
Totodată, cu prilejul acestei întrevederi, am subliniat excelenta colaborare cu reprezentanții instituțiilor francofone cu sediul la București, reamintind printre altele, de organizarea la Palatul Parlamentului, în noiembrie 2017, a Conferinței femeilor francofone, sub Înaltul patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Iohannis.
E.S. doamna Ambasador Laurence Auer a mulțumit pentru invitația la Palatul Parlamentului, fiind prima vizită, de la preluarea mandatului, în această importantă instituție.
Doamna ambasador a adus în discuție concentrarea, în condițiile actuale de pandemie, pe dimensiunea socială, pe lupta contra violenței domestice, prin acțiuni concrete, schimb de bune practici de exemplu prin programe de formare a polițiștilor, procurorilor și judecătorilor care sunt implicați în anchete legate de victimele violenței și traficul de minori în vederea unei mai bune gestionări a acestor cazuri de siguranță națională și sănătate publică!
De asemenea, doamna Ambasador Auer a adus în discuție realizarea unor acțiuni de cooperare la nivelul Grupului Ambasadorilor Francofoni din România (GADIF), prin care să poată fi finanțate proiecte nu doar pe perioade scurte de timp și care să aibă o viziune de ansamblu a susținerii societății civile din România, în mod sustenabil.
Referitor la cotele de reprezentare a femeilor, în Franța impunerea unor cote de reprezentare a femeilor s-a realizat în mediul privat, în cadrul consiliilor de administrație ale firmelor, sectorul public aplicând ulterior aceste cote.
În Parlamentul României, în calitate de deputat și președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse, am depus amendamente și recent un proiect de modificare a legii 202/ 2002 pentru introducerea cotelor de gen, pentru ca femeile să se implice mai mult în viața socială și politică, să obțină locuri eligibile, nu doar o prezență decorativă pe listele de la Senat și Camera Deputaților.
La finalul discuțiilor, a fost reiterată deschiderea pentru o colaborare atât în plan bilateral, cât și multilateral respectând valorile europene și cele ale Francofoniei internaționale.
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi, participant la Conferința de Combatere a Traficului de Persoane
- Prof. Cristina Iurişniţi: Pentru Bistrița-Năsăud Ziua internațională a Francofoniei înseamnă peste 60 de elevi cu Diploma internațională în limba franceză (DELF)
- Deputatul Cristina Iurișniți, reprezintă Parlamentul la Conferința Femeilor Francofone. Participă delegaţii din 48 de state
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Spune NU violenței domestice!
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Campanie de informare si conștientizare în sprijinul victimelor violenței domestice. 2500 de pliante vor fi distribuite prin Serviciile de asistență socială și DGASPC
Adaugă comentariu nou