Deputatul Cristina Iurişniţi despre acordarea autonomiei administrative a Ținutului Secuiesc: Noi suntem stat unitar, nu federal!
Pentru cei care cred ca Ținutul Secuiesc va deveni stat în stat, la propunerea a trei parlamentari UDMR, mesajul meu este să analizăm calm și cu rațiune acest subiect, devenit marota radicalilor udemeriști.
Cu siguranță, cetățenii simpli de etnie maghiară, fără fumuri politice, nu au în minte astfel de planuri si conviețuiesc în armonie cu cetățenii români majoritari. Transilvania a fost întotdeauna un exemplu de urmat în privința toleranței și promovării beneficiilor multiculturalismului, a respectului pentru diferențele lingvistice, culturale și confesionale într-un cadru constituțional al statului unitar și indivizibil numit România (art.1 din Constituția României).
De 30 de ani auzim despre această autonomie retrogradă, care creează artificial un stat în stat, cu președinte ales pe patru ani, cu Parlament pentru legislație autonomă ca în Elevetia. Noi suntem stat unitar, nu federal! Suntem un stat exemplu pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, ale minorităților naționale, a dreptului la libera exprimare, a credințelor religioase.
Acest proiect de lege a trecut tacit, fără dezbatere, dar atenție!, are toate avizele negative de la Camera Deputaților! USR pregătește pentru orice eventualitate documentația pentru a ataca la CCR acest proiect neconstituțional!
Cristina-Ionela Iurișniți,
deputat USR
Citiţi şi:
- Primarul Năsăudului, Mircea Romocea: Limba românească, drapelul și imnul statului, simboluri care formează un tot unitar, păstrat cu sfințenie de toți cei care simt româneşte!
- Acad. Ioan Aurel Pop- preşedintele Academiei Române despre Ținutul secuiesc: Cum s-a putut discuta la Parlament un proiect absurd care conține autonomia unei unități administrative inexistente?
- Preşedintele SUA Clinton: Suntem un stat unitar, cu o limbă şi un steag!
- Mirajul autonomiei reînvie la tabăra studențească
- APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 56,4 milioane lei pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal!
Comentarii
Corect ! No in sfarsit v-a iesit si pe gura domniei voastre un lucru BUN , desi dupa nume... nu prea descindeti ... din POPORUL DAC !
Afirmatia președintelui Klaus Iohannis că “PSD luptă să dea Ardealul ungurilor” este sustinută de încă o lege-bombă care a fost adoptată tacit, înafara de cea care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc . Este vorba de Proiectul, asumat de toţi parlamentarii UDMR, care vizează modificarea Codului Administrativ, înregistrat la Senat în toamna anului trecut care prevede la articolul 94, că autorităţile locale sunt obligate să folosească oficial în comunităţile unde o minoritate naţională are peste 20% limba minorităţii respective. Asta , înseamnă de fapt, impunerea limbii maghiare în localităţile din Transilvania, dominate de minoritatea maghiară. Comisia Juridică, condusă de Şerban Nicolae, a dat aviz pozitiv în plină pandemie, astfel că la începutul lunii aprilie, Senatul României acolo unde PSD are singur majoritate, a adoptat tacit acest controversat proiect de lege iniţiat de UDMR.
Vezi: https://www.comisarul.ro/articol/psd-tradatori-de-neam-si-tara/senatul-r...
Tin minte in Cenaclul Flacara al raposatului Paunescu, cand l-a intrebat pe un " cantaretz " ( cenaclurist ... ) din asta tinerel... " cum te cheama pui de dac ? "... si " Pisto Gyorgy" a raspuns el... radiind de fericire .
Adaugă comentariu nou