Deputatul Doina Pană: Apele aduc bunăstare, dar pot fi şi un pericol. Parteneriatul public-privat va determina finalizarea unor investiţii în domeniul apelor
Deputatul Adriana Doina Pană a remarcat faptul că România a fost binecuvântată cu o reţea uriaşă de apă, numită „aurul albastru”, pe lângă aurul galben şi aurul verde însă problematica apei trebuie văzută atât ca factor de bunăstare, cât şi ca factor care generează pericole. Parlamentarul bistriţean a remarcat că, atât pădurea cât şi apa au nu doar un rol economic ci şi unul ecolgic şi social şi depinde de autorităţi, dar şi de fiecare dintre noi, modul în care vom şti să le dezvoltăm şi să le îmbinăm aceste funcţiuni.
„Faţă de păduri, apele le consider mai importante. Apele generează bunăstare, dacă ştii să te apleci asupra lor, dar în acelaşi timp generează şi pericole şi eşti obligat să te apleci asupra lor. (...) Când spunem bunăstare ne referim la un sistem de irigaţii foarte amplu şi bine gândit, zone de agrement cât mai mult dezvoltate (inclusiv ape termale), la canale navigabile, nu numai pe Dunăre, pescuit industrial, nu doar sportiv. (...) Prin toate astea se poate crea bunăstare. Apa aduce şi pericole. Noi avem un sistem de îndiguire bun, care se referă la râuri şi la Dunăre. Or inundaţiile din ultimii ani, cauzate de schimbările climatice apar pe scurgerile de pe versanţi, de la pârâiaşele mici. Nici ploile nu mai sunt ce au fost, de la 40 l/metru pătrat, avem debite de peste 200 l/metru pătrat. Pentru aceasta nu există nici măcar o strategie internaţională. S-au făcut paşi mari pentru inundaţiile normale, avem pus la punct un sistem de hărţi de hazard, hărţi de risc, dar la acest tip de ploi, la acest tip de inundaţii nu ne prea folosesc”, a remarcat fostul ministru Adriana Doina Pană.
Deputatul Pană a menţionat că cele două elemente cheie din domeniul apei – bunăstare/pericol – pot fi îmbinate, un astfel de exemplu de politică coerentă de dezvoltare fiind sistemul de irigaţii, în sensul că barajele regularizează cursurile de apă şi automat protejează împotriva inundaţiilor, iar apa să fie dirijată spre irigaţii.
„Avem opt mari, chiar uriaşe baraje în construcţie, care necesită sume uriaşe pentru finalizare şi s-a reuşit ca prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare să fie prinse şi o parte dintre ele să se finalizeze.(...) Eu consider că un progres uriaş se va realiza pentru toate investiţiile de dezvoltare durabilă prin recenta lege votată în Parlament, Legea parteneriatului public privat. Dacă am fi avut o astfel de lege noi demult am fi putut realiza investiţii foarte-foarte mari în România”, a declarat Doina Pană.
Nu în ultimul rând, deputatul Pană a menţionat că cel mai important lucru îl reprezintă diseminarea informaţiilor către populaţie, asta pentru că „apa este o resursă excepţională, fără de care nu se poate trăi”, provocându-i pe cei de la Asociaţia Ape şi Păduri să ducă acest mesaj inclusiv în şcoli, pentru ca elevii să ştie nu doar cum să o economisească, ci şi cum să o preţuiască.
Citiţi şi:
- 19 septembrie-21 septembrie: Ploi, intensificări ale vântului și izolat grindină, în Bistrița-Năsăud
- Ministrul delegat Doina Pană: Apa, aurul incolor al omenirii
- ISU BN: Atenţie unde vă scăldaţi! Echipajele au fost solicitate la 3 cazuri de înec
- Ioan Moniţa (ALDE B-N): Adoptarea bugetului naţional fără dezbatere nu e în regulă. E ca şi cum l-aş face prin dispoziţia primarului
- (Video) Inundaţii şi în Bistriţa. Apa a intrat în mai multe case
Adaugă comentariu nou