Deputatul Ioan Ţintean îl ia la întrebări pe ministrul interimar al Muncii, Emil Boc

Liderul judeţean PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, i-a adresat în scris, ministrului interimar al Muncii, premierul Emil Boc, nu mai puţin de trei întrebări al căror răspuns vizează ajutorul de urgenţă acordat unui cetăţean din localitatea Budacu de Sus, comuna Dumitriţa.

,,Vă supun atenţiei neaplicarea unei decizii a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa Năsăud privind acordarea unui ajutor de urgenţă domnului Ioan Suciu din comuna Dumitriţa, sat Budacu de Sus, nr. 70 din judeţul Bistriţa Năsăud.

Prin adresa nr. 1084/14.07.2009, înaintată DMPS, domnul Ioan Suciu a solicitat, potrivit legii, un ajutor de urgenţă în urma incendiului produs în gospodărie.

În urma anchetei sociale efectuate, Direcţia de Muncă a propus, prin adresa nr. 1084/21.07.2009, acordarea unui ajutor de urgenţă în cuantum de 8.000 lei, menţionând că va trimite o solicitare în acest sens, spre aprobare, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Din păcate, nici până astăzi banii nu au fost alocaţi persoanei menţionate. Mai grav este faptul că de atunci s-a mai efectuat o altă anchetă socială, în urma căreia s-a propus suma de 5.000 lei, care din păcate, nici aceştia, nu au fost puşi în plată pentru domnul Ioan Suciu.

În aceste condiţii, vă rog, domnule prim-ministru Emil Boc, ministru interimar al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Cum se face că în urma primei anchete sociale s-a propus suma de 8.000 lei, iar la următoarea anchetă, aceeaşi Direcţie Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială să propună suma de 5.000 lei?

2. În baza căror criterii se stabilesc anchetele sociale şi care este motivul pentru care s-a dispus, în cazul nostru, cea de-a doua anchetă? Oare prima anchetă a fost în neregulă, şi dacă da, care sunt măsurile disciplinare adoptate pentru a-i sancţiona pe cei vinovaţi de rezultatul primei anchetă? Veţi dispune vreun control al ministerului pe care îl conduceţi, temporar, pentru clarificarea acestui caz social?

3. Până la urmă, care este cuantumul ajutorului de urgenţă acordat domnului Ioan Suciu şi, cel mai important, când şi cum vor fi alocaţi aceşti bani?

Deputatul PNL Ioan Ţintean l-a avertizat pe ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, că aşteaptă cât mai grabnic un răspuns clar la aceste întrebări care interesează pe foarte mulţi cetăţeni ai judeţului nostru. Vom reveni cu detalii suplimentare în momentul în care ministrul interimaral Muncii va oferi o replică oficială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5