DESPRE LEGEA MORALĂ A VECHIULUI TESTAMENT

În zilele noastre se vorbeşte tot mai mult despre drepturile omului. Bun lucru! Mă gândesc, însă, de ce uităm de îndatoririle sau datoriile omului, care sunt cuprinse în Legea morală?

Din Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă aflăm că, săvârşirea faptelor bune şi mântuirea presupun cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu, pe care El însuşi ne-a făcut-o cunoscută prin legi morale şi fizice.

Lumea (universul) a fost creată de Dumnezeu după un plan pe care El, ca fiinţă veşnică, L-a întocmit din veci şi-L împlineşte în timp, prin Pronia Sa (purtarea Sa de grijă), într-o ordine stabilită de El, tot din veci, pe care o numim ordine universală. Potrivit acestui plan, făpturile se îndreaptă în mod natural către Creatorul lor.

Planul sau ordinea aceasta, după care omul şi toate făpturile se călăuzesc spre îmlinirea scopului dat lor se numeşte legea veşnică sau eternă. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre aceasta, prin cuvintele: „… întru’nceput, mai înainte de veci m’a întemeiat, mai înainte de a fi durat pământul (lumea)…” (Proverbe 8, 23).

Legea veşnică este izvorul tuturor legilor: al celor fizice, care guvernează lumea materială şi se împlinesc de la sine şi, a celor morale, care conduc făpturile raţionale (oamenii şi îngerii), care se împlinesc prin conştiinţa şi voinţa liberă a acestora.

La rândul ei, legea morală este de două feluri: naturală sau firească şi supranaturală sau suprafirescă. Legea morală naturală este întipărită de Dumnezeu în inima omului, odată cu crearea lui ca ca făptură raţională şi liberă. În temeiul legii morale naturale, omul, din fire, poate deosebi binele de rău, virtutea de păcat, dreptatea de nedreptate. Poruncile ei se cuprind într-una singură: să faci bine şi să înlături răul. Vorbind despre această lege, Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: „Căci păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege îşi sunt loruşi lege; ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără.” (Romani 2, 14 – 15).

Legea morală naturală sau firescă însă, nu s-a putut păstra în toată curăţia ei, aşa cum a sădit-o Dumnezeu în inima omului, ci s-a întunecat de păcat. Pentru aceasta Dumnezeu, în nemăsurata Lui dragoste, voind mântuirea omului, i-a venit în ajutor dâdu-i, pe calea descoperirii dumnezeieşti supranaturale, legea morală pozitivă. Prin această lege, Dumnezeu a făcut cunoscută omului voia Sa, în mod direct şi amănunţit, ca îndreptar pentru viaţă. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre aceasta în felul următor: „În multe rânduri şi’n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin profeţi, în zilele acestea de pe urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul…”(Evrei 1, 1-2).

Legea morală pozitivă, dată omului prin descoperire dumnezeiască supranaturală, se împarte în Legea Vechiului Testament şi Legea Noului Testament.

Poruncile morale formează partea cea mai însemnată a Legii Veciului Testament. Acestea au fost descoperite de Dumnezeu treptat, prin diferiţi aleşi ai Lui şi în mod deosebit prin Moise. Legea aceasta este cuprinsă pe scurt în cele zece porunci dumnezeieşti – Decalogul – date de Către Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. (Ieşirea 20, 1 – 17; Deuteronom 5, 1 – 21).

Poruncile au fost scrise de însuşi Dumnezeu – „cu dumnezeieşti litere” – pe două table de piatră. Tabla cea dintâi cuprinde primele patru porunci, despre datoriile către Dumnezeu; tabla a doua cuprinde celelalte şase porunci, despre datoriile faţă de aproapele. Prin urmare, Legea morală a Vechiului Testament începe cu datoria de a-L iubi pe Dumnezeu, şi încheie cu datoriile faţă de aproapele.

Decalogul este cea dintâi lege scrisă a Vechiului Testament şi totodată cea mai înaltă lege morală dată până la Domnul Iisus Hristos. Ea rămâne valabilă pentru toate timpurile, fiindcă cele zece porunci sunt poruncile legii morale fireşti, pe care Dumnezeu le aduce la cunoştinţa credincioşilor într-un chip mai deplin şi mai hotărât.

Legea morală a Vechiului Testament rămâne valabilă pentru creştini, fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos i-a răspuns tânărului care Îl întrebase ce să facă pentru a dobândi viaţa veşnică: „…dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19, 17). De asemenea, tot El ne învaţă: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau profeţii; n’am venit să stric, ci să plinesc.” (Matei 5, 17). Prin urmare, Mântuitorul Hristos a venit să adeverească şi să desăvârşească Legea Vechiului Testament.