CE ESTE SFÂNTA SCRIPTURĂ?

Sfânta Scriptură este cartea fundamentală a creştinismului. Este cartea divino-umană care cuprinde cuvântul sau învăţătura lui Dumnezeu descoperită omului despre mântuirea sa. Împreună cu Sfânta Tradiţie formează izvorul revelaţiei divine şi constituie tezaurul credinţei creştine.

Este formată din Vechiul Testament şi Noul Testament. Primul este scris de profeţii şi înţelepţii dinainte de Mântuitorul Hristos, iar învăţăturile cuprinse în el se referă îndeosebi, la istoria poporului evreu şi arată pregătirea sa pentru venirea Mântuitorului Hristos, conţinând o serie de învăţături pregătitoare, prefigurative referitoare la timpurile mesianice şi profeţii în legătură cu acele timpuri şi însuşi Mesia.

Noul Testament conţine învăţături despre viaţa şi învăţăturile Domnului Hristos şi împărăţia lui Dumnezeu referitoare la mântuirea oamenilor. Este o descoperire perfectă şi definitivă făcută de Fiul lui Dumnezeu.

Vechiul Testament şi Noul Testament sunt formate din mai multe cărţi. Primele au fost codificate în secolul 5 înainte de Hristos şi însuşite şi încorporate Bisericii creştine pe la anul 100 după Hristos. Noul Testament scris de unii Apostoli ai Mântuitorului şi de unii ucenici ai acestora, într anii 43-100 după Hristos a fost codificat de Biserica creştină până în secolul 4 [360 după Hristos].

Sfânta Scriptură este o carte divino-umană care cuprinde, ca fond, cuvântul lui Dumnezeu, iar forma, stilul, este omenesc. Ea este descoperită, revelată, prin inspiraţie anumitor oameni sfinţiţi şi de Însuşi Domnul Hristos. Sfânta Scriptură fiind o carte normativă pentru credinţa creştină, depozitară a tuturor dogmelor şi preceptelor ei, s-a citit de la început în Biserică şi mai ales în cultul divin. Însă Sfânta Scriptură este plină de multe taine şi mistere, deoarece cuprinde cuvântul lui Dumnezeu inspirat, se explică în Biserică numai de către conducătorii ei, episcopi şi preoţi şi numai cu dezlegarea acestora, de către laici. Ea se recomandă a se citi acasă, cu multă atenţie, cerându-se explicaţiile necesare de la păstorii lor. Sfânta Scriptură este o carte grea şi pentru că este o carte veche, scrisă de mulţi autori, în diferite timpuri şi locuri, iar fiecare carte cu scopul şi motivele ei care i-au provocat scrierea. Însă în toate străbate ca un fir roşu mântuirea lumii prin Hristos.

Mântuitorul Hristos spune Apostolilor Săi, care au format Biserica învăţătoare şi conducătoare, atât lor cât şi urmaşilor lor direcţi, „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat” [Matei 13 ]. La fel, le-a poruncit, când i-a trimis la propovăduire, „Mergând, învăţaţi toate neamurile” [Matei 28], iar Sfântul Pavel arată că nimeni nu poate învăţa şi explica Scriptura fără chemare, fără apostolie.

Vechiul Testament este izvorul de unde a ieşit Noul Testament pe care acesta îl continuă. Rolul său a fost acela de pregătitor şi îndrumător către Hristos. Legea Veche însă nu putea fi integrat eternă pentru că Mântuitorul a înfiinţat o Lege Nouă, precum Însuşi mărturiseşte la Cina cea de Taină, „Acesta este sângele Meu al Legii celei Noi…” [Matei XXVI, 27-28]. Mântuitorul nu se putea contrazice o dată afirmând eternitatea Legii Vechi şi apoi înfiinţănd o Lege Nouă. Adevărul este că în Vechiul Testament unele părţi au valabilitate şi astăzi, alte părţi simbolice, figurative, au fost înlocuite. Mântuitorul Hristos n-a desfiinţat integral Vechiul Testament ci numai unele legi ceremoniale, unele obiceiuri nepotrivite Legii Noi.

Sfânta Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament rămâne izvorul principal şi fundamental al învăţăturilor creştine, alături de Sfânta Tradiţie, sursa nesecată a credinţei noastre.