40 de Teze ortodoxe despre Dumnezeu şi mântuirea omului. Teza 3: Ce sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

Sf. Scriptură este „cartea cărţilor” şi cuprinde lucrarea şi cuvântul lui Dumnezeu descoperite oamenilor de El însuşi şi se împarte în Vechiul Testament şi Noul Testament. Scriptura şi Tradiţia sunt izvoarele Revelaţiei divine. Vechiul Testament cuprinde cuvântul lui Dumnezeu către oameni înainte de venirea pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos. Noul Testament cuprinde Revelaţia dumnezeiască făcută lumii direct de Dumnezeu prin Întruparea Sa. Sf. Scriptură a fost scrisă sub influenţa Duhului Sfânt. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, ne spune Apostolul Pavel, 2, Tim. 3, 16. Numai Biserica tâlcuieşte fără greşeală Biblia, pentru că numai ea a primit făgăduinţa Mântuitorului prin sfinţii Apostoli că va rămâne cu ea până la sfârşitul lumii şi Duhul a fost trimis de Mântuitorul s-o păzească, ajute, conducă. Nu toţi oamenii pot înţelege corect Scriptura pentru că sunt multe părţi greu de înţeles „pe care cei neştiutori şi neântăriţi le răstălmăcesc...spre a lor pierzare”, 2, Petru 3, 16.
Sf. Scriptură a fost scrisă timp de aproape 1500 de ani, de la Moise-1400 de ani înainte de Hristos-până la autorul Apocalipsei-100 de ani după Hristos. Scriptura se înţelege greu datorită felului supranatural al Descoperirii ei, din cauza limbii sau a diverşilor ei autori. Nu oricine are dreptul de a explica Scriptura, ci numai Biserica prin cei cărora li s-a încredinţat de Dumnezeu această chemare.
Sf. Tradiţie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, o parte fixându-se în scris mai târziu. Tradiţia împreună cu Scriptura sunt izvoarele Revelaţiei. Tradiţia este dialogul viu şi permanent al Bisericii cu Mântuitorul Hristos, iar conţinutul ei este conţinutul Scripturii aplicat vieţii omeneşti. Tradiţia cuprinde învăţături dogmatice, rânduieli de cult, dispoziţii cu privire la conducerea Bisericii. Tradiţia nu poate exista fără Biserică. Scriptura a luat fiinţă în sânul Bisericii, ca fixare în scris a unei părţi a Tradiţiei, a unei părţi a Revelaţiei. Tradiţia apostolică apare odată cu Biserica şi Biserica odată cu Tradiţia, aşadar Scriptura se naşte ulterior, în Biserică şi tocmai pe terenul Tradiţiei. Scriptura a fost scrisă prin Tradiţie pentru că la început numai Tradiţia era. Tradiţia a început la Cincizecime, sub aspectul ei statornic, şi ţine până la moartea ultimului Apostol. Tradiţia mai are şi un aspect dinamic care va dura până la sfârşitul lumii.
Ca izvoare ale Revelaţiei divine Scriptura şi Tradiţia sunt egale în autoritate pentru că prin ele se propagă cuvântul dumnezeiesc cu aceeaşi forţă şi necesitate. Biserica confirmă caracterul autentic al Scripturii, iar dogmele din Scriptură şi Tradiţie sunt declarate absolute, cu cea mai înaltă autoritate.