Liviu-Ioan Mureşan

Despre nume şi scriitori

Copil fiind citisem cartea „Singur pe lume”, a lui Hector Malot, volum
care m-a impresionat atît de mult încît l-am recomandat tuturor
prietenilor. Interesant e faptul că nu reuşeam să reţin numele autorului,
ci mai degrabă titlul cărţii sau pasaje din text. Poate că memoria mea e
astfel exersată încît să nu reţină persoane sau chiar titluri de
cărţi, filme, piese muzicale, ci mai degrabă experienţe şi concluzii.
Poate memoria enciclopedică e un tip de memorie superficială. Nu trag
concluzii în domeniile în care nu am expertiză. Mă voi referi aici la cu
totul alt subiect.

Notorietatea. Şi nu la notoriete în general, ci la cea a scriitorului
român. Dacă notorietatea e doar cunoaştere şi nu recunoaştere, dacă
ţine sau nu de reputaţie, de asemenea sînt teme pe care nu-mi permit să
le abordez ştiinţific. Îi lăsăm pe cei în domeniu să o facă.
Constat cu oacecare uimire că, influenţat de puterea de manipulare a
internetului, am ajuns însumi să-mi formez un tip de memorie
enciclopedică. Nume de scriitori şi critici, titluri de cărţi româneşti
şi străine, celebre festivaluri literare, promotori ai culturii, toate
acestea încărcîndu-mi memoria dornică de a ţine vie legătura cu lumea
literară. Iar constatarea nu se opreşte aici, de-a dreptul frapantă e
descoperirea inutilităţii şi chiar trăirea acesteia ca sentiment.

Nume de scriitori contemporani pe frontispiciul unor festivaluri de
literatură. Scriitori în viaţă, desigur. Iată marea cacealma a
notorietăţii! Micii scriitori primesc marele premiu supranumit marele
scriitor. Însă nimeni nu îşi aminteşte nimic din opera marelui. Uneori
marele scriitor înmînează premiul personal micului scriitor, îl
încurajează, vei ajunge celebru ca şi mine. Şi da, este celebru, dar nu
el, nu opera sa, ci numele său.
Scriitori contemporani, din generaţii diferite, critici contemporani, din
generaţii diferite, adunîndu-se la toate festivalurile posibile şi
imposibile, unele sugerate chiar de către ei, reclamă prin revistele
literare şi saiturile partenere, iată un alt mod de impunere a numelui.
Aici se elaborează încadrările speciei scriitoriceşti pe generaţii,
stiluri, manifeste şi categorii valorice. Şi nimeni nu se supără. Doar
să se regăsească undeva. E confortabil să exişti, să fii recunoscut,
apoi cunoscut. Şi da, mulţi sînt cunoscuţi după nume. Dar unde e opera?

Mai interesantă e abordarea om-operă. Pare o abordare mai inteligentă,
care va rezista mai bine în memoria cititorului. Am văzut-o de multe ori,
mai ales în publicaţiile de ştiri decît în cele literare, sau pe unele
saituri. Se organizează un concurs în care cititorul e îndemnat să
numească cît mai multe titluri din volumele unui autor cunoscut după nume.
În felul acesta autorul, deja celebru, este asociat cu volumele sale. Nu e
un lucru rău, memoria enciclopedică a cititorului e satisfăcută, el
găseşte pe internet informaţiile cerute. Notorietatea numelui are deja o
temelie, notorietatea cărţilor scrise. Doar că e vorba de titluri şi
atît. Unde e opera? Unde e adevărata cunoaştere?

Scriitorii care se îngrijesc singuri de propria notorietate îşi fac
propriul sait, contribuie pe reţele de socializare, bineînţeles că se
feresc să îşi posteze opera, atît de valoroasă, încît nu o poţi găsi
decît cu greu, între coperţile taince ale cîtorva exemplare de carte.
Atît de valoroase încît şi le vînd ei singuri pe la diverse adunări.
Textele acestora le găseşti însă fragmentar, citite de autori sau de cine
ştie ce actori renumiţi, tot pe internet.

Ce înseamnă notorietatea ziceam să las celor competenţi să răspundă,
însă provocările de genul „încă mai postezi pe saitul X, cum crezi că
vei putea fi recunoscut ca autor bun?”, mă binedispun. Pentru că pe
saitul respectiv e postată chiar opera. Oricine o poate citi şi valida. Pe
saitul acela se validează scrisul, nu numele. Poţi avea orice nume, atunci
cînd nu-ţi asumi, decît parţial, ceea ce scrii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5