2 iunie – Ziua Naţională pentru Adopţie în România

DGASPC BN: 16 copii din Bistriţa-Năsăud aşteaptă să fie adoptaţi. Fii motivul pentru care un copil e fericit!

În fiecare an, la 2 iunie, este marcată Ziua Naţională pentru Adopţie din România, care are drept scop promovarea adopţiilor în ţara noastră.  

În acest moment, 16 copii din județul Bistrița-Năsăud așteaptă să fie adoptați și pentru alți 11 au fost indentificate familii adoptive, iar în anul 2017 a fost încuviințată adopția pentru 20 de  copii.

„Persoanele  care doresc să afle mai multe despre pașii pe care trebuie să-i parcurgă pentru a putea deveni părinți adoptivi, sunt așteptate la Biroul adopții și postadopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistrița, str. Sucevei, nr. 1-3. Pe această cale, DGASPC BN transmite cele mai calde urări de bine, sănătate, fericire și multe realizări, tuturor celor care au fost adoptați, așteaptă să fie adoptați, celor care au adoptat sau adoptă! La mulți ani!”, a transmis conducerea DGASPC BN.

 

Chiar în acest moment, ai puterea să spui: ”Pot face ca povestea acestui copil să fie una fericită!”

Fiecare copil, indiferent de vârstă sau de starea de sănătate,  are nevoie de iubirea și stabilitatea unui mediu familial armonios.  Deși toți copiii au aceleași drepturi (la viață, sănătate, bunăstare, educație etc.), nu toți beneficiază de același debut în viață.  Chiar acum, undeva, în județul Bistrița-Năsăud sau în țara noastră,  un copil experimentează suferința datorată unor probleme medicale, suferință dublată de  absența unei familii care să-i asigure acel sens  al permanenței.

Copiii cu dizabilități sunt copii minunați, care merită să fie incluși  în viaţa comunităţii din care fac parte, să ducă o viaţă sănătoasă, să-şi atingă maximul de potenţial şi să devină membri activi ai societăţii lor.  Pentru cei care, din diferite motive, nu mai pot crește alături de părinții biologici, adopția este o soluție optimă. Din nefericire, pentru copiii cu nevoi speciale, adopția rămâne de cele mai multe ori un vis frumos…aceștia reprezintă un procent important al copiilor greu adoptabili.

În categoria copiilor greu adoptabili sunt incluși acei copii pentru care într-o perioadă de 9 luni de la declararea adoptabilității nu s-a reușit identificarea unei familii potrivite sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma pașii care să conducă la finalizarea adopției, precum și copiii pentru care lista generată de Registrul Național pentru Adopții nu conține timp de 3 luni consecutiv niciun/nicio adoptator /familie adoptatoare. Persoanele/familiile atestate ca fiind apte să adopte au posibilitatea de a accesa profilul copiilor greu adoptabili,  la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la domiciliu.

Adopția unui copil cu nevoi speciale poate transforma un drum dificil într-o călătorie miraculoasă (atât pentru părinții adoptivi  cât și pentru copilul adoptat). Înconjurat de atenție, beneficiind de dragoste, siguranță, stabilitate, sprijin pentru participarea la intervenții de specialitate, copilul va înregistra progrese semnificative în dezvoltare și, la rândul său, va oferi iubire părinților adoptivi, va aduce multă bucurie în viața acestora.

”Mă numesc A. și am 13 ani. Am fost foarte curios să cunosc lumea, așa că am venit mai repede decât era firesc (în luna a VI-a de sarcină). Nu știam atunci că ”graba” aceasta îmi va crea atâtea dificultăți! Sunt un băiat drăguț însă am anumite probleme de sănătate  (OD Microftalmie, AO Nistagmus congenital, Glaucom secundar, Cataractă complicată,Strabism convergent VOD=fpl, VOS=4/50fcnc, Microsechele encefalopatice, Tulburare de conduită reactivă, Retard de limbaj expresiv, Retard psihic ușor, ADHD, Rotacism), pentru care am fost încadrat în gradul de handicap grav.  După naștere am rămas în maternitate, pentru că aveam nevoie de îngrijiri speciale. Persoana care mi-a dat viață a plecat să-și continue studiile....și nu s-a mai întors.   În luna august a anului 2005 am fost plasat într-un serviciu rezidențial, destinat copiilor cu probleme de sănătate.  Aici am urmat mai multe terapii, am făcut unele progrese și  în anul 2015 am fost mutat într-o familie (la un asistent maternal profesionist). Familia în care cresc acum îmi place, însă îmi doresc părinți adoptivi iubitori,  care să fie doar ”ai mei”, pentru totdeauna.  Acum sunt elev în clasa a IV-a, la o școală specială, destinată copiilor cu probleme asemănătoare cu ale mele. Deși nu văd bine, comunic verbal cu cei din jur (nu îl pronunț pe ”r”), utilizez simboluri (litere, cifre), cunosc și denumesc obiecte sau culori, pot să sortez în funcție de criteriu.  La școală, mă înțeleg bine cu colegii și cu cadrele didactice, mă implic în activități. Urmez un program de recuperare (terapie logopedică, stimulare cognitivă), și,  astfel progresez treptat, în dezvoltarea psihomotricității. În general sunt un băiat vesel, însă atunci când nu îmi sunt împlinite dorințele mă supăr, îmi comunic supărarea fie ”bombănind”, fie retrâgându-mă într-un loc liniștit, unde pot face una dintre activitățile mele preferate, mai exact, unde pot asculta muzică. Muzica e foarte importantă pentru mine, mă relaxează și mă binedispune mereu! Am unele tendințe spre agitație, mă adaptez puțin mai greu la situații noi. Faptul că nu văd bine lumea mă face să am o încredere redusă în forțele proprii. Am nevoie de încurajare și de sprijin în realizarea anumitor activități. Îmi place să mă joc cu mingea, prefer compania copiilor cu probleme similare cu ale mele, deoarece alături de ei mă simt cu adevărat în largul meu. Sunt un copil special și știu că  merit o familie iubitoare! Am în suflet comori nelimitate de dragoste, pe care, odată ce le veți descoperi, se vor revărsa asupra voastră, asupra celor care mă veți putea accepta și îndrăgi exact așa cum sunt!”

Aceasta este povestea unui băiețel, prezentată în secțiunea dedicată copiilor greu adoptabili, în Registrul Național pentru Adopții.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5