Diferit, nu inferior! Jandarmii bistrițeni, alături de copiii cu autism !

2 aprilie este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului! Anul acesta jandarmii sunt partenerii Centrului de Resurse și Referință în Autism – Micul Prinț, respectiv ai Asociației Autism Europa Bistrița, în realizarea unor activități menite să marcheze această zi și în plan local.
Astfel, în data de 5 aprilie 2021, la împlinirea a 12 ani de la înființarea Centrului Micul Prinț din Bistrița, sunt organizate o serie de activități social-educative dedicate conștientizării acestui tip de tulburare. Jandarmii se vor afla în mijlocul copiilor: o autospecială de intervenție, câteva dintre materialele din dotarea acestora folosite în misiuni și Sașa – unul dintre câinii de serviciu ai Jandarmeriei bistrițene.
Terapie, logopedie, artterapie, kinetoterapie, socializare – acestea sunt doar câteva dintre tehnicile folosite permanent în munca specialiștilor cu cei diagnosticați cu autism, care implică costuri enorme pentru fiecare părinte care are un copil diagnosticat cu autism. Ca urmare, jandarmii bistrițeni au ales să facă și o donație pentru cei care beneficiază de serviciile oferite în cadrul Centrului Micul Prinț și am dori ca cei mai mulți să ne urmeze exemplul, deoarece nevoile materiale ale acestor copii sunt de cele mai multe ori greu de suportat de către părinți. Este minunat să putem contribui la accesul acestora la cât mai multe ore de terapie, pentru ca ulterior să poată fi integrați cât mai bine în colectivitate.
Scopul acestor activități îl constituie promovarea drepturilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist, lupta împotriva discriminării acestora dar și cultivarea unui spirit comunitar al acceptării și susținerii persoanelor cu o dezvoltare atipică.
Totodată, în cursul acestui an, Asociația Autism Europa în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița lansează un curs dedicat jandarmilor și polițiștilor. Timp de un an forțele de ordine vor învăța strategii eficiente de intervenție în criză, pentru a încuraja dezvoltarea legislației și a parteneriatelor comunitare în domeniul sănătății mintale.
Cursul, creat de medicul primar psihiatru Claudia Ștefănescu și psihologul clinician Ana Dragu este destinat agenților care aplică legea și comunităților care doresc să își instruiască ofițerii cu privire la o intervenție eficientă în cazuri de criză de sănătate mintală și/sau agenților care doresc să își actualizeze sau perfecționeze strategiile de intervenție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5