Din sudul Basarabiei istorice

Prin bunăvoința doamnei Areta Moșu, președinta Despărțământului Astrei „Mihail Kogălniceanu” Iași, mi-a parvenit volumul de poezii „Grădina mamei” de Anatol Manole.
Nu prea se cunoaște cine este poetul. Preiau din prefața d-lui Vadim Bacinschi (redactor șef al publicației românești de la Odesa, „Sud-Vest”), informațiile necesare: Anatol Manole este fiu de țăran, născut la 1 iulie 1960 în satul Camâșovca (Hagi-Curda), raionul Ismail, regiunea Odesa. Absolvind opt clase, cu predare în limba română, intră la o școală tehnico-profesională și devine mecanizator. După satisfacerea serviciului militar, revine la vatră, lucrând în agricultură, apoi în construcții.
Colaborând la publicații din Ucraina și România, cunoscătorii, doritorii de poezie au început să-și contureze o apreciere de ansamblu asupra acestui poet. Lirica lui e expresia unui fond de dezamăgiri și durere, al unei descumpăniri și stări de dezrădăcinare: ”N-avem nici tați, n-avem nici mamă”, „Eu n-am nici vatră, nu am nici steag” (”Țară amară”). Sau: „De-acasă-n lume când pornești,/ Tu ieși pe poartă (...)/ Eu mă voi duce împăcat cu zbuciumul din soartă,/ În locul meu veni- va altul/ Și va intra pe poartă”(„La poartă”). Nu știu dacă mecanizatorul Anatol Manole are lecturi din Octavian Goga, dar se poate observa că versurile sale conțin accente de jale precum ale poetului de la Rășinarii Sibiului din vremea de dinaintea Marii Uniri. Tot așa, izbăvirea o găsește în apelul către Cel de Sus: „De-aș ști că tot așa va fi, / Ori, poate, și mai greu, / Întruna m-aș ruga-n genunchi / La Sântul Dumnezeu.” („Uitat de Dumnezeu”).
Prefațatorul apreciază, în finalul demersului său (este și tehnoredactorul cărții): poetul continuă să creeze. „Nu încurajat de realitatea în care există, dar în ciuda acestei realități.”
Așadar, sudul Basarabiei istorice...