Doi poeți și mai multe femei

Pe Adrian Suciu îl ştiu de demult, am lucrat în cadrul aceluiaşi trust, „Monitorul”, care avea o reţea de publicaţii locale puternice cu mai bine de zece ani în urmă. El era redactor-şef la cotidianul „Monitorul de Cluj”, eu ocupam aceeaşi funcţie la săptămânalul „Monitorul de Someş”. Tehnoredactarea publicaţiei o realizam la colegii de la Cluj şi astfel discutam aproape săptămânal cu Adi. Mă întreba ce „bombe” am în sumarul revistei, sporovăiam despre femei, despre poezie, înjuram colorat politicienii. Eram intransigenţi, pamfletari aproape kamikadze, alergici la duplicitate şi prostie. Într-o asemenea zi, fiind gata cu lucrul, l-am zărit pe Adi întrând cu întârziere în redacţie, cam abătut. Am dat să-l felicit, publicase de trei-patru zile „M-am săturat de România”, de Sabin Gherman, în „Monitorul de Cluj”, iar textul a dezlănţuit cunoscutul scandal, urmat de luări de poziţie isterice în Parlament, anchete poliţieneşti şi ale SRI, cereri de arestare, şi i-am spus că am pus şi eu pe prima pagină pamfletul şi că am scris un editorial în care mă solidarizam cu Gherman. Suciu m-a luat deoparte şi mi s-a destăinuit că l-a sunat Sorin Ovidiu Vântu, proprietarul trustului, care l-a ameninţat că-l dă afară pentru publicarea pamfletului lui Gherman. „Aşa o să ne dea sigur afară, dacă-l dai, pe amândoi. O să creadă că ne-am înţeles”, a mai spus Adi. Am mai fumat împreună la o cafea, nu ştiu dacă am băut şi o votcă, şi am refăcut revista. Acesta era Adrian Suciu. Avea gustul provocării în sânge. Şi-l are, nu l-a pierdut,deşi a ajuns expert parlamentar, cum îl are şi subsemnatul.

Cu Ştefan Doru Dăncuş nu ţin minte să mă fii întâlnit fizic. El susţine că ne-am văzut la Bistriţa prin anii ’90. I-am citit poemele prin reviste de-a lungul anilor. Şi-l consider prieten după discuţiile şi luările de poziţie comune pe care le-am avut pe net. E un solitar cu puseuri de expansivitate, director al revistei literare intitulate nimerit „Singur”.

Ambii sunt structural poeţi. De calitate. Apărută la Tritonic, “Sex cu femei” este prima lor confruntare cu proza. Şi în ea cei doi rămân poeţi. Consider că volumul este un lung poem în proză, scris la două mâini, ca urmare a unei provocări lansate de Gheorghe Crăciun – „Voi (poeţii-n.m.) şi când scrieţi despre femei, scrieţi tot despre voi” . Ridicând mănuşa, Suciu şi, ulterior, Dăncuş au vrut să demonstreze că nu-i aşa, pe „axa” ce-o găsim în pag.13- a a volumului- „Nu sexul e ceea ce contează în economia unei relaţii, ci sexul cu ceea ce-l înconjoară”, volum ce se doreşte provocator începând chiar cu titlul.

N-o să amintesc numele femeilor din carte şi întâmplările mai mult sau mai puţin mustoase. Poeţii au încercat un tur de forţă prin literatura erotică. Şi le-a reuşit. A ieşit ceva interesant. Dar, în privinţa provocării prozatorului Gheorghe Crăciun, cei doi au pierdut. Au scris despre ei şi în descrierea părului în dezordine al femeilor iubite.