Doliu în lumea folclorului. Tânără interpretă din judeţ, condusă pe drumul veşnicie în Ajun de Crăciun

În săptămâna Crăciunului, una dintre interpretele de foclor din tânăra generaţie a trecut la cele veşnice la spitalul din Cluj-Napoca. Suferea de o boală gravă, iar în ultimii doi ani s-a luptat viaţa. La un moment dat ea a reuşit să învingă boala, aceasta însă a recidivat în urmă cu o lună şi în această noapte a trecut la cele veşnice.
Viaţa a fost nedreaptă cu Florina Ciuruş, care imediat după căsătorie a aflat că are leucemie, iar de atunci destinul ei a fost curmat prin luni de spitalizare şi despărţirea de scenă. Mai venea din când în când la repetiţiile colegilor de la Ansamblul „Someşul” din Beclean, condus de Mariana Harosa, însă nu a mai reuşit să-şi împlinească visul, acela al imprimării unui album, piesele fiind deja pregătite pentru acest lucru.
Am cunoscut-o pe Florina Ciuruş încă de la debutul ei, fiind din acelaşi sat, Dumbrăviţa. Am ajutat-o să-şi întocmească repertoriul, mare parte din el preluat de la artista Lucreţia Sânmihăian din aceeaşi localitate, trecut şi ea tragic la cele veşnice. Nu a mai apucat să-şi vadă întru totul visul împlinit, deşi a avut, în perioada şcolii gimnaziale şi a licuelui, colaborări frumoase cu Ansamblul „Someşul” din Beclean, cu care a fost în turnee, inclusiv în străinătate.
Florina Ciuruş va fi condusă cu colinde pe drumul luminii în Ajunul de Crăciun. Va face parte, de acum, din ceata de colindători din ceruri, alături de artişti îndrăgiţi, dar parcă prea devreme, la doar 25 ani.
Suntem alături de soţul acesteia, Daniel Nagy, de mama ei, Simona Ciuruş, de tată, de frate şi ne alăturăm şi noi artiştilor din judeţ care transmit condoleanţe familiei, cuvintele fiind parcă prea sărace pentru a putea transmite mesaje familiei.
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor, să aibă odihnă printre stele şi să trăim cu nădejdea învierii şi a reîntâlnirii.
Drum bun, Florina Ciuruş!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5