Domnului profesor … cu drag!

prof. Augustin Rus

   Citesc cu interes „opiniile” domnului profesor universitar Andrei  Marga, publicate în ziarul Răsunetul, pentru că ele descriu realitatea din societatea românească, comparativ cu perioade istorice din alte țări. Bazându-se pe surse bibliografice numeroase, care îi sunt accesibile datorită cunoașterii unor limbi de circulație internațională, pe experiența acumulată în calitate de profesor universitar și diplomat, conjudețeanul nostru, domnul Andrei Marga, încearcă să întărească convingerea românilor de după 1989 că „   …  o  societate liberă, trebuie să fie alcătuită din cetățeni capabili să înțeleagă democrația și să gândească liber”. Numai că, după părerea dânsului, când oamenii sunt liberi să decidă, totul depinde de cultură, factor uman ce se acumulează greu și în mulți ani. Apare firesc întrebarea, pe ce argumente s-au bazat cei prezenți la urne care nu au ținut seama de creșterea economică, a salariilor bugetarilor, a pensiilor, a modernizării instituțiilor de învățământ, a drumurilor județene, a înființării unor așezăminte care să perpetueze moștenirea culturală, a sprijinului acordat lăcașelor de cult, etc. S-a dorit cu orice preț schimbare , și dacă s-a dorit de cei mai mulți, ea s-a realizat.

   Mulți istorici și oameni politici au afirmat că „istoria se repetă !”, nici unul însă nu au putut prevedea intervalul de timp după care ea se repetă. Cei mai mulți au lansat ipoteza că ea se repetă la un interval de aproximativ 50 de ani, și dacă analizăm multe evenimente petrecute în ultimul timp, pare că această ipoteză este cea mai credibilă. Dar vorba cronicarului, „Nu sunt vremurile supt om, ci bietul om supt vremi !”.

   Așadar, domnule profesor Andrei Marga, poate ne convingeți în continuare că ar fi bine să abordăm cea mai înaltă morală posibilă, fără autoritarism rural, că înțelegerea umană este limitată, că trebuie să ne bazăm în acțiunile noastre pe experiență și judecată, că rațiunea nu poate cunoaște totul, că putem avea credință în nemurire chiar dacă nu avem suficiente cunoștințe despre Dumnezeu sau despre suflet şi că în final – "Est  ist  gut"  -  Totul  e  bine !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5