Dr. Andrei Suciu a plecat să se vindece în ceruri

A plecat pe neaşteptate cel ce a fost doctorul nostru, prietenul şi sfătuitorul tuturor celor din Lechinţa şi din toată zona Câmpiei Transilvaniei. Era omul tuturor. L-a cunoscut şi îndrăgit multă lume. Era un om sociabil, cu mult respect, moştenit de la părinţii lui, ţărani din Corvineşti, ţărani crescuţi în cultul omeniei şi al bunului simţ. Şi-a trăit bucuria împlinirii unui vis din copilărie. Visul lui Andrei Suciu a fost să se facă doctor, să vindece bolnavi. A crescut la ţară, într-un sat cu totul special, Corvineşti, cu ţărani bine înfipţi în ogorul ţării, dârji şi neclintiţi. Citea de mic copil, când ieşea cu vacile la păscut tatăl îi spunea: „Să iei şi o carte să mai citeşte acolo, să nu stai degeaba”. A urmat liceul la Beclean, având aici dascăli cu totul extraordinari, care i-au sădit în suflet dragostea pentru învăţătură. După liceu a studiat Medicina, la Târgu Mureş, terminând cu rezultate deosebite, ajungând medic în Parva, Rebra, Rebrişoara, iar din 1982 la Lechinţa. Aici s-a confirmat zicerea că omul sfinţeşte locul. Şi doctorul Suciu l-a sfinţit prin profesionalism , prin omenie, prin bunătate sufletească. Îi cunoştea bine pe toţi cei peste 2300 de pacienţi, fiind medic de familie. Zi şi noapte a răspuns tuturor solicitărilor. Îşi lua maşina personală şi colinda zi ori noapte, pe ger ori pe caniculă, casele bolnavilor în tămăduirea sănătăţii lor. N-a ţinut cont de nimic când era vorba de sănătatea oamenilor. Jurase să le fie de folos semenilor. Şi a fost până în ultima clipă. S-a luptat pentru alţii, chiar ştiindu-se în pericol. Casa doctorului Suciu a fost mereu deschisă. Ştia să vorbească şi cu ţăranul din zonă, dar şi cu cel mai titrat pacient. Nu făcea diferenţe. L-am întâlnit de foarte multe ori, l-am apreciat pentru calitatea sa de om şi doctor, de om adevărat şi doctor profesionist. A ţinut mai mult la viaţa bolnavilor decât la viaţa lui. El a prescris multor bolnavi nu numai medicamente şi tratamente ci şi o enormă căldură sufletească.

          În anul 2016, la împlinirea vârstei de 65 ani, mi-a acordat un interviu publicat atunci în Răsunetul. Îmi promisese că la 70 de ani o să mai discutăm. Dar, iată, discuţia n-a mai avut loc şi nu va mai avea loc niciodată.

          Acum, când nu mai este printre noi, îmi vine să strig aidoma lui Grigore Vieru: „Nu am moarte cu tine nimic/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Cum te blestemă unii – vreau să zic/ Nu frică, nu teamă, milă de tine mi-i/ Că n-ai avut niciodată mamă/ Că n-ai avut niciodată copii”.

          Rămas bun, domnule doctor, şi să ştii că este o vorbă care spune că, cei ce rămân în inimile oamenilor sunt nemuritori. Şi doctorul Andrei Suciu este unul dintre ei.