Dragostea de neam şi de ţară

Motto
„Mai rămâne din noi
acest cântec, şi-apoi
căutăm printre stele lumina!”
(Vasile Șeicaru)

Mă mândresc că m-am născut la ţară, în frumoasa comună de pe Valea Someşului, Feldru, în aerul pe care l-a respirat Vasile Naşcu, deşi am copilărit acolo doar 3 ani. Şi ori de câte ori am avut ocazia să poposesc în comuna natală m-au cuprins emoţiile. Aşa cum preciza Nicolae Sabău, vestitul cântăreţ de muzică populară, nemuritor prin zestrea lăsată poporului român: „Parcă Dumnezeu a binecuvântat Ţara Bistriţei-Năsăud, mai mult decât alte plaiuri mioritice româneşti, cu mari iubitori de neam şi de ţară.”
Nostalgia copilăriei îmi dă fiori de fiecare dată când mă întorc în timp. Familia în care am văzut lumina zilei iubea foarte mult folclorul (cântecul, portul şi obiceiurile) şi mi-au picurat în suflet aceste nestemate care m-au însoţit şi mi-au prins bine şi în activitatea mea de dascăl. Voiam să urmez Conservatorul datorită harului dăruit de Divinitate, dar destinul a hotărât altfel.
Folclorul este un adevărat ambasador al neamului nostru românesc. Frumuseţea cântecului, originalitatea costumului nostru inconfundabil ne fac să nu ne pierdem identitatea. De aceea este foarte important ca încă din familie copiii să ştie să respecte tradiţiile, obiceiurile, portul şi cântecul popular.
În şcoală de asemenea dascălii cred eu că au obligaţia să le insufle elevilor lor dragostea pentru folclor, pentru că aceasta atestă veşnicia neamului.
Subscriu şi eu ideii de a introduce în şcoală ora de folclor, cel puţin la „Şcoala altfel”. S-ar putea edita chiar un manual de folclor, unde să ne vorbească specialiştii în acest domeniu. Tinerii aşa ar putea cunoaşte dibăcia femeilor românce în confecţionarea costumului popular, cântecele autentice izvorâte din vatra satului.
La noi şi lutul şi trestia doinesc, iar cântecul creat în vatra satului nu va pieri, rămâne nemuritor. Şi aş aminti cu regret că ne-au părăsit, dar cu convingerea că ne privesc cu dragoste de-acolo de sus, de unde le cântă îngerilor, ori de câte ori vorbim despre folclor autentic: Maria Butaciu şi privighetoarea cântecului năsăudean, Valeria Peter Predescu. Ele au fost repere pe harta folclorului românesc.
Pricesnele cântate mai ales în preajma marilor sărbători, aduc alinare sufletească şi atestă eternitatea noastră ca neam, iar spectacolele de folclor oferă un adevărat regal de cinstire românească.
La sărbătorile de iarnă prin colindele pe care le învăţam cu elevii descoperim adevărata identitate a Crăciunului pentru că Sărbătorile nu înseamnă numai masă îmbelşugată. Iar dacă renegi partea spirituală rămâi flămând, sufleteşte vorbind.
Personal, în munca mea de dascăl, am divinizat folclorul. Am scos la lumină din lada de zestre anumite obiceiuri:
„Obiceiul Cununii”, „Semănatul” dansurile specifice zonei. Iar când am lucrat la Bistriţa-Bârgăului ca director de cămin cultural am organizat cu tineretul din Comună „Nuntă pe Bârgău” şi n-am uitat niciodată vorbele marelui scriitor Lucian Blaga:
„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.”
În serbările şcolare şi în activităţile extraşcolare am creat clipe minunate, amintiri care au rămas vii în sufletele copiilor, pe care i-am învăţat, după cum mi-au mărturisit chiar ei, cu diferite ocazii.
O serbare şcolară îţi dă satisfacţii deosebite, dar eforturile pentru pregătirea ei erau mai mari decât pregătirea a 10 lecţii deschise.
Frumuseţea interioară, România din sufletul meu le-am transmis-o elevilor mei prin cântecele patriotice pe care le savurau pur şi simplu. Copiii sunt atât de serioşi încât atunci când îşi împreunau mânuţele să spună o rugăciune pentru ţară, lăcrimau, trăiau cu adevărat. Noi cei din familia mea ne-am sfinţit ţara prin muncă şi prin omenie. În copilăria mea, acasă, locul era încărcat de spiritualitate.
Toţi şi mai ales noi, dascălii, este necesar să ne întoarcem la izvoare, să avem grijă să le transmitem elevilor despre identitatea spirituală, naţională.
Sunt convinsă că în munca de dascăl un foc adevărat lasă jar, lasă urme pe pământ.
Sigur învăţătorul este ca o lumină pentru elevi sau mai bine zis ca o scânteie din care se aprinde flacăra. El, învăţătorul nu şi-a alterat graiul şi sufletul. Exemple: Famila Teodora şi George Dascălu plecaţi în eternitate „care au fost modele şi au creat modele” la Şcoala Generală din Cristeştii Ciceului după cum preciza scriitoarea Nadia Urian Linul, de formaţie dascăl, în cartea „Satul poveştilor” spunea: „Elevii domnului erau purtaţi prin labirintul matematicii, iar cei mici mânuiau creionul şi făceau din scris o adevărată artă prin hărnicia şi dibăcia învăţătoarei Teodora Dascălu. Lucrările de artă artizanală se păstrează cu grijă în muzeul şcolar.” Îmi amintesc cu drag de frumuseţea sufletească a dascălului de ţară, adevărat, un „Domn Trandafir”.
De asemenea alţi dascăli şi familii de dascăli de excepţie din judeţ care s-au implicat în viaţa comunităţii au fost: înv. Sutu Tiberia de la Tiha Bârgăului, înv. Bureacă Veronica de la Maieru, fam. înv. Maria şi regretatul cărturar Leonida Bumbu din Poiana Ilvei, fam. înv. Maria şi Emil Făgărăşan din comuna Feldru care ne privesc acum dintre stele, fam. înv. Florica şi Vasile Puica din Telciu, fam. înv. Maria şi Ion Bulea din Telciu, fam. înv. Virginia şi prof. Gavrilă Rus din Zagra, fam. înv. Olimpia şi prof. Augustin Rus din Budeşti, fam. înv. Leontina şi prof. Dumitru Moldovan din Sânmihaiu de Câmpie, fam. înv. Rodica şi prof. Mircea Daroşi din Nepos, fam. înv. Lia şi prof. Radu Zăgrean din Beclean, fam. înv. Maria şi prof. Ioan Pop din Rodna, fam. înv. Maria şi prof. Iacob Groze din Rusu Bârgăului, fam. înv. Marioara şi prof. Ioan Bota din judeţul Maramureş, comuna Copalnic Mănăştur, fam. înv. Lenuţa şi prof. Duţu Ştefănescu stabiliţi acum în Suseni, oameni de înaltă ţinută morală.
Dascăli care au slujit folclorul pe marile scene ale României şi nu numai: Învăţătoarea Măriuţa Sogorean de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa care în 11 august 1968 a obţinut Medalia de aur la Concursul „Regele Brazilor”. Învăţătoarea Mia Dan care debutează în 1969 la Cluj-Napoca. Apoi educatoarea Lidia Someşan care şi-a făcut din muzică un crez şi care m-a însoţit cu drag la plecarea mea în „Vacanţa mare” alături de distinsa şi valoroasa artistă Cornelia Ardelean Archiudean şi de un fost elev din prima generaţie care-mi face cinste şi la care am pus şi eu o cărămidă: Ioachim Spân.
Menţionez în continuare dascăli care au instruit cu pricepere şi dibăcie formaţii de dansatori câştigănd frecvent premii la Concursurile naţionale: Învăţător Pantea Ignat din Şieuţ care a dus faima peste mări şi ţări cu dansurile de pe Valea Şieului; învăţător Secoban Ana de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa care a format echipe de dansuri cu toate generaţiile de elevi, câştigănd premii valoroase la diferite concursuri; învăţător Stejerean Ioan şi Voichiţa de la Budacu de Sus care au format şi instruit formaţiile de Căluşari şi care s-au implicat în viaţa satului sub toate astectele ei aşa cum precizează Voichiţa Stejerean în cartea „Budacul de Sus, vatră cu valori tradiţionale” despre care prof. dr. Vasile V. Filip spunea: „Cele 24 de capitole închipuie un fel de cadran al unui întreg ciclu de viaţă comunitară, aşa cum se defăşura ea în tiparele tradiţiei şi se mai desfăşoară încă în lumina târzie a crepusculului acestei tradiţii.” Aş putea aminti cu respect şi consideraţie existenţa muzeului „Cuibul visurilor” înfiinţat de regretatul cărturar şi profesor de limba română Ursa Sever, dar şi muzeul etnografic înfiinţat de învăţător Pralea Nicolae la Ilva Mare în care a expus obiecte valoroase tradiţionale de pe toată Valea Ilvelor.
Învăţătoarea Viorica Hojda, fostă Sângeorzan din Comuna Şanţ, solistă de muzică populară coordonează grupuri folclorice la Căminul Cultural şi la Şcoală.
Amintesc de asemenea activitatea meritorie a învăţătorului Podobea Dănuţ din Rebrişoara care coordonează echipe de dansuri pentru copii şi pentru tineret obţinând multe trofee la festivalurile de gen. Învătător Talpoş Ioan de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud instrumentist şi instructor de dansuri şi tafaf popular.
Învăţător Oarcăs Ionel din Sângeorz-Băi instrumentist care a activat la Clubul elevilor din localitate.
De asemenea un mare violonist este şi învăţătorul Melian Constantin din Ilva Mare care ne-a încântat la Inspecţia pentru obţinerea gradului I cu vioara sa fermecată pe noi şi pe elevi.
Înv. Lupşan Nicolae din Leşu cu formaţia de trişcaşi, organizatorul Festivalului „Rapsodia Trişcaşilor” din Leşu Ilvei.
Dăscăliţe care promovează cântarea bisericească: Înv. Dănilă Elena (preoteasă) din Ilva Mică, înv. Cesa Floarea din Salva, înv. Ionaşcu Aniţa din Năsăud, înv. Bindea Ana Maria din Năsăud, înv. Burduhos Mariana din Năsăud, înv. Pop Livia, Cantor Domniţa, Burza Leontina, Ungur Zenovia şi subsemnata din Bistriţa, ed. Gavrilaş Livia din Năsăud, ed. Ana Raţiu din Bistriţa, fam. prof. Vaida din Năsăud, prof. Berceni din Năsăud, înv. Ana Pleşca conduce corul Bisericii din Susenii Bârgăului.
Şi lista ar putea continua.
Pentru mine şi astfel de dascăli, elevii au fost sufletul şi aerul fără de care nu am fi putut respira.
Iată cântecul nostru autentic este nemuritor, a supravieţuit de-a lungul vremii, nu l-a ştirbit nici colectivizarea, nici revoluţia. Tradiţia din această parte de ţară este încă vie, iar noi dascălii avem datoria sacră să o promovăm prin cântec şi prin dans popular.
Cât mă priveşte pe mine le-am dat elevilor mei cu generozitate o parte din sufletul meu, i-am iubit şi m-am contopit cu ei. Iar ei au simţit acest lucru şi rămân la ideea că am fost iubită şi apreciată de elevii pe care i-am instruit şi educat.
Şi aş încheia cu spusele marelui cântăreţ şi rapsod Nicolae Sabău:
„Patrimoniul cultural este clipul unei ţări, iar cântăreţii autentici sunt un tezaur uman viu.”

Iar doamna Domnica Dologa una dintre cele mai bune artiste de folclor autentic şi romanţe într-un interviu preciza că:
„Folclorul adevărat şi de valoare nu piere niciodată.”
Iar înaintaşii noştri sunt o sursă foarte importantă şi inepuizabilă de valorificat.
Informaţiile le-am cules din teren.

Înv. Mariana Prigon Sbîrciu