Drumul spre adevăr

,,Istoria adevărată nu poate fi scrisă decât de oameni fără patimă”( Ioan Măgheruşan)

După repunerea, aş zice formală, în legalitate, a Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), ianuarie 1990, fiindcă nu i se restituise atunci nimic din patrimoniul său, episcopii şi preoţii săi, câţi au mai rămas fideli, după 42 de ani de slujire în catacombe, s-au aflat într-o situaţie dificilă. Trebuia luat totul de la zero, trebuia reconstruită o biserică pornindu-se ,,aproape de la nimic” ( Ioan Măgheruşan).

Absorbiţi de uriaşa muncă de reînviere a Bisericii Blajului , atât preoţii cât şi credincioşii săi, nu au prea avut timp, probabil nici nu s-a intenţionat, a se răspunde şuvoiului de atacuri care s-a năpustit asupra acestei biserici, care încerca să renască. Din păcate, cele mai multe atacuri, cele mai urâte ,,lături” au venit şi au fost aruncate din parte Bisericii Ortodoxe Române. BOR ,,uriaşul adormit la umbra deasă şi răcoritoare a ateismului bolşevic”( Gheorghe Calciu Dumitreasa) a încetat să mai considere Biserica Greco-Catolică, ca pe o ,,soră” şi a început să vadă în ea un concurent.

Obsedată probabil şi de pata colaboraţionismului cu statul comunist ateu, BOR s-a năpustit cu o înverşunare de nedescris asupra încercărilor BRUR de a reintra în viaţa cotidiană a românilor.

Acestor atacuri, acestor contoverse, încearcă să le dea un răspuns calm, în cartea sa ,,Adevăr şi credinţă în Biserica lui Cristos” ( Editura ,,Galaxia Gutenberg”, 2008), economistul Ioan Măgheruşan.

Volumul se constituie din câteva răspunsuri la ,,atacurile îndreptate împotiva Bisericii noastre”, pentru a se înlătura riscul de a se crede că ,,suntem de acord cu ele” şi că acestea ar fi adevărate.

Ioan Măgheruşan îşi respectă preopinenţii, recunoaşte adversarilor săi de idei, calităţile, ba mai mult chiar îi şi admiră: ,,Cu căteva excepţii, predicile domniei sale-ale preotuli Nicola Feier-au ajuns la inima mea şi am fost de multe ori deosebit de impresionat de profunzimea înţelegerii şi explicării a multor texte din Sfânta Scriptură”

Ieşirea la contraatac a lui Ioan Măgheruşan este mai mult o invitaţie la un dialog sincer prin care adevărul lui Cristos să se poată afirma.

Autorul reaminteşte rolul celor două biserici ,,surori” în istoria poporului nostru pledând pentru o sinceră apropiere între ele, fiindcă ,,elementele care ne unesc sunt mult mai multe faţă de elementele care ne ţin departe unii de alţii”. Se evocă începutul reînfiinţării, după 42 de ani de interdicţie, a primei parohii greco-catolice din Bistriţa, apoi constituirea celei de a doua parohii, de peste Podul Budacului, ,,Sfinţii Mihail şi Gavril”, construirea bisericii de aici, a casei parohiale, a unei cantine pentru săraci.

Se regretă lipsa dialogului, pe plan bistriţean, între cele două biseric surori, refuzul BOR de a retroceda ,,Catedrala Coroana” şi sediul protopopiatului greco-catolic.

Anti-grecocatolicismul ierarhiei BOR a stat şi la baza canonizării lui Atanase Todoran, revolta acestuia fiind motivată doar religios, deşi cauzele ei au avut şi caracter militar şi social-economic. Prin astfel de canonizări se încearcă să se ,,creeze o contrapondere în istorie, care să justifice actele şi faptele unor reprezentanţi ai săi –ai BO- din anul 1948”, când BRUR a fost scoasă în afara legii.

Unirea românilor ardeleni cu Roma din 1700 este pusă în contabalanţă, de ierarhii BOR, cu anul 1948, când prin Decretul 358 din 1 decembrie a aceluiaşi an, BRUR a fost desfiinţată.

Ioan Măgheruşan combate teza de esenţă stalinistă, care susţine că în 1948 credincioşii şi preoţii greco-catolici au revenit în sânul Bisericii Ortodoxe: ,,În realitate, nu greco-catolicii au trecut la cultul ortodox. Greco-catolicii au rămas în bisericile lor. Au fost înlocuiţi doar preoţii cu preoţi ortodocşi sau cu preoţi greco-catolici constrânşi să se convertească la ortodoxie. Episcopii greco-catolici niciunul nu şi-a părăsit credinţa. Au ales temniţa, unde cei mai mulţi au şi murit, în locul ofertelor tentante de a trece la orodoxie, dar credinţa nu şi-au abandonat-o. Deci, nu greco-catolicii au trecut la ortodoxie, ci orodoxia a dat peste greco-catolici”.

Dacă la 1700 o parte din românii orodocşi transilvăneni revin ,,la originile lor catolice”, în mod liber, în 1948, aşa –zisa revenire la ortodoxie s-a făcut prin constrângere, prin forţă, prin arestarea şi întemniţarea episcopilor greco-catolic, prin arestarea şi închiderea a sute şi mii de preoţi şi credincioşi greco-catolici.

Dacă desfiinţarea BRUR ,,ar fi fost numai opera organelor de stat, nici nu ar fi fost atât de grav. Mai grav este că la această acţiune a participat şi ortodoxia”, subliniază Ioan Măgheruşan.

Biserica Greco-Catolică este din nou astăzi ,,o realitate care nu poate fi contestată”, remarcă autorul cărţii. Cei care sunt greco-catolici aparţin acestei biserici, nu numai prin voinţa lor, sau prin vrerea înaintaţilor, ,,ci şi prin ce vrea bunul Dumnezeu”, concluzionează Ioan Măgheruşan.

Cu toate că radiografia raporturilor actuale dintre cele două biserici surori bistriţene, nu înregistrează aspecte pozitive, ci mai mult atacuri, fie denigratoare, fie blsafemiatoare, Ion Măgheruşan nu încetează să afirme convingător: ,,Biserica Ortodoxă este totuşi sora noastră de credinţă”. De aceea el se întreabă şi întreabă pe fraţii otodocşi: ,,Ce rău v-am făcut noi nouă?”. Nu uită să adauge, cu sinceritate, că ,,şi noi greco-catolicii am avut grşelile noastre”. Întrebările pe care Ioan Măgheruşan şi le pune, pe care încearcă să le argumenteze sunt demersuri de aflare a adevărului, de stabilire a unui dialog civilizat sine ira et studio, fiindcă aşa ,,veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,13).