După 20 de ani

20 de ani. Atât a lipsit Alexandru Petria din poezie; timp în care s-a ocupat cu jurnalismul feroce şi a scris un roman, "Zilele mele cu Renata", şi o carte de poveşti, "Deania neagră". Venirea lui spre "Conexiuni", cu volumul "Călăul harnic" reprezintă câştigarea unei redute şi intrarea într-o Societate deschisă valorilor, spiritelor libere, literaturii beletristice. Invitat ca să vorbească despre carte a fost Liviu Antonesei. Aşadar, estul şi vestul şi-au dat întâlnire la Bistriţa, la "Casa cu lei", cu doi lei de pază, "de veghe la marginea lanului"...
Au venit să-l asculte pe Liviu Antonesei prieteni mai vechi, Emil Dreptate, Al. C. Miloş, Olimpiu Nuşfelean, Virgil Raţiu, dar şi mai noi, Menuţ Maximinian, Dorel Cosma, Ioan Cioba, Victoria Fătu- Nalaţiu, Ionela Nuşfelean, Maria Olteanu, Ana Zegrean, Ştefan Veşcari, Gheorghe Mizgan, membri ai Societăţii "Conexiuni", în organizarea căreia s-a desfăşurat evenimentul din Proiectul "O temă de literatură", precum şi elevi, tineri pasionaţi de fenomenul literar contemporan.
Pentru început, Liviu Antonesei a vorbit despre o Bistriţa în care a fost în urmă cu mulţi ani, amintindu-şi de un oraş "fără cerşetori" şi unde în parc o fanfară cânta "Marşul Radeski", detalii pe care le-a şi scris în jurnalul său. Apoi, a introdus în discuţie aşa-numitul de către el "cazul Petria", bazându-se pe argumentul că poetul este atipic şi nu se înscrie în tipare. Liviu Antonesei a scos în evidenţă semnificaţia banalului din poezia lui Petria, spiritul novator, contrapunctul - preferat şi folosit din plin, împreună cu ironia şi auto-ironia, o bună dozare a sentimentelor, salvarea sfârşiturilor de text printr-o atitudine senină, îmblânzirea unor porniri, prezenţa iubirii, atât la timpul prezent, cât şi la un mod evocator.
Citind câteva poeme, printre care "apă plată, ceai verde", "sacul de dormit", "socoteala", Al. Petria a confirmat, cu exemple, cele spuse de către Liviu Antonesei care, chiar dacă nu este un critic literar de profesie, aşa cum a declarat, înţelege literatura ca scriitor, ceea ce înseamnă mai mult pentru echidistanţa faţă de text, dar şi faţă de autorul lui. Alexandru Petria a mărturisit că n-a mai scris atâta vreme poezie , pentru că l-au speriat cronicile de atunci, făcute de Al. Ştefănescu, Al. Cistelecan - instanţe în materie, ce-l ridicau prea sus şi s-a temut să nu mai fie la înălţimea lor. Dar, acum a re-luat poezia - de acolo de unde a lăsat-o - şi scrie parcă mai cu tragere de inimă, aproape în fiecare zi, poezii pe care le postează pe facebook, încercând astfel să îmbine livrescul cu virtualul şi reuşind să compună uneori versuri de inspiraţie cotidiană, provocate chiar de chat. La prima impresie, poeziile lui Petria par scrise uşor, fără efort, conţin marca modernităţii, caracterizată prin discurs narativ, descriptiv. Rareori se întâlnesc trimiteri directe spre condiţia poetului, alte filosofii, întrebări. Dar, poetul a spus că nu este chiar aşa; poeziile lui sunt lucrate, fără să trădeze acest lucru, că el scrie şi şterge, schimbă şi înlocuieşte cuvinte de mai multe ori, alege variante.
Dialogul Petria- Antonesei a mai cuprins referiri la Premiul lui Radu Mareş, la Casa Monteoru, la Fundaţia "Timpul". Extinderea către public a conturat un tablou cu doi prieteni- scriitori non- conformişti, unul de tăria cuvintelor aspre, celălalt dizident permanent, dar amândoi de o înălţime spirituală deosebită. Cei doi apar ca firi închise, introvertite. Nu ştiu cărui fapt i se datorează verva seducătoare a discursului fiecăruia în parte: solilocviu, comunicându-se pe sine, şi dialogat, comunicând cu ceilalţi. Poate spaţiului, poate locului, poate timpului, petrecut împreună?!... Sau unui sentiment că aproape se află "Călăul harnic"?!...