Economie
|
Prin ordinul MADR 215/2010, deţinătorii de bovine vor beneficia, în continuare, de prime pentru exploataţii de bovine, pentru care aceştia vor depune cereri la Centrele APIA unde au înscrisă... |
•Compania Rombat sărbătoreşte anul acesta 30 de ani de existenţă!
•Bilanţul financiar arată că, după Revoluţie, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 600%.
•În primele trei trimestre din 2010,... |
|
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă că sesiunea pentru depunerea de proiecte, aferentă Măsurii 125 – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice... |
ROMBAT împlineşte 30 de ani de activitate, 30 de ani în care a demonstrat cum se pot face afaceri de succes, atât în regimul comunist cât mai ales în economia liberă de după 1989. ROMBAT este un... |
|
La implinirea a 30 de ani de activitate, Organizatia Judeteana PSD Bistrita-Nasaud transmite celor din conducerea societatii „Rombat” si tuturor angajatilor mult succes in activitate, felicitari... |
A căzut prima brumă dar răcoarea toamnei îi încălzeşte pe pomicultorii din Sîniacob. Acum, livezile dau măsura rodniciei lor. De cinci ani aici, în acest renumit bazin pomiviticol, s-au instalat... |
|
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 01 - 29.10.2010, se desfăşoară cea de a doua perioadă de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific... |
Angajatorii care au persoane ce obţin venituri din drepturi de autor trebuie să declare obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, stabilite prin autoimpunere sau... |
|
Haosul ordonanţei contribuţiilor din activităţi independente i-a bulversat pe bistriţeni, care nu s-au prea înghesuit la ghişee să depună declaraţiile privind veniturile din DDA.
Doar 752 de... |
În 14 septembrie, anul acesta, va avea loc cea de-a 65-a Adunare Generală a ONU. Ordinea de zi a acestei sesiuni a fost stabilită în avans cu şapte luni, conform cutumei. Ea va trata problema... |
|
Angajatorii din România prevăd pentru următoarele trei luni o stagnare a angajărilor, conform unui studiu realizat pe un eşantion de peste 750 de angajatori de agenţia Manpower.
Pe regiuni de... |
Revista economică Transilvania Business a ajuns la numărul trei. Încurajată de succesul primelor două ediţii, publicaţia şi-a extins aria de difuzare, acoperind acum 12 judeţe: Cluj, Mureş, Alba,... |
|
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că termenul limită de depunere a cererii de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în... |
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că data de 31 august 2010 este ultima zi de depunere a cererilor pentru schemele de ajutor specific finanţate din Fondul European... |
|
Pregătind emisiunea săptămânală “Cash Flow-Fabrica de Bani” pe care o repornesc împreună cu Iulis Dumitru, pe Focus TV începând de mâine 1 septembrie, ora 20.00, am căutat un subiect care să fie... |
De pe 7-8 ari de teren insamantat la timpul optim cu 11-12 kg de secara, vom putea furaja o vaca cu lapte timp de-o luna de zile in primavara viitoare
Gospodarul bun isi face vara... |
|
M-am gândit destul de mult pentru a alege tema acestei săptămâni. Iniţial doream să o iau istoric, să vedem de ce nu reuşim să trăim la fel de bine ca ţările bogate, să analizez ce ne lipseşte, dar... |
VA FACEM CUNOSCUT CA CA AM PRIMIT ORDINUL NR. 689/12.08.2010 AL PRESEDINTELUI CNPAS PRIN CARE SE APROBA MIDELUL DECLARATIEI DE ASIGURARE IN VEDEREA ASIGURARII IN SISTEMUL PUBLIC DE PENSII A... |
|
Dacă respectivii au şi carte de muncă, nu mai achită cotizaţii la sănătate. În caz contrar, depun declaraţii trimestriale şi îşi plătesc această contribuţie.
În august, persoanele care sunt plătite... |
În peisajul plin de politică, paranoia şi luptă pentru supravieţuire, mai rămâne loc pentru sfaturi lucide, bazate pe cunoaştere şi experienţă practică şi nu pe scenarii politice sau de marketing?... |
|
Banca Transilvania (BT) şi-a inaugurat noul sediul al Sucursalei Bistriţa. Sucursala bistriţeană îşi va primi clienţii, de acum înainte, într-un sediu nou şi modern, aflat pe strada Gării, numărul 30... |
Cheltuielile deductibile pentru contribuabilii ce obţin venituri din drepturile de proprietate intelectuală au fost diminuate, potrivit noilor modificări ale Codului fiscal.
Astfel, venitul net din... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 13:26
Titularizare 2026: 711 candidați susțin marți, 21 iulie, proba scrisă! Câte posturi sunt vacante Lun, 11:53
Start Rural. Idee transformată în afacere de Otilia Olari din comuna Șanț, cu fonduri europene Lun, 10:46
PRO-VERBE: Omule, ești cu capul în nori! Lun, 10:41
Remember Adrian Păunescu Cultura
„Omule, ești cu capul în nori” se spune adesea ironic. Expresia aceasta a ajuns să fie mai degrabă...
Comentarii
Deputatul Bogdan Ivan, la Muntele Athos. Întâlnire cu Protos Gheronda Gheorghe Vatopedinul
Pe Muntele Athos -
Dum, 20:56
Cu multă credință, cu patos,
Călugării, pe Muntele Athos,
Ciopleau crucifixe și-n butin
Hăituiau...
Învățătoarea Hortensia Afrim, mama regizorului Radu Afrim, a trecut la cele veșnice
Maria Seplecan -
Dum, 19:08
Vesnica odihna in pace si lumina,distinsa dascalita,draga prietena si fosta colega , Tenza Afrim [...
Deputatul Bogdan Ivan: Ce se întâmplă cu benzina și motorina de la 1 iulie?
AUR-el -
Sâm, 20:47
De ce nu ați rămas la guvernare să faceți ce gândiți că trebuie. Și proștii nu vă mai înțeleg ce...
Medicul specialist reumatolog IOAN PARASCA, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, fiu al satului Rusu Bârgăului, a trecut la cele veşnice
Veronica Osorheian -
Sâm, 14:09
Conferențiarului univ. dr. Ioan Parasva odihnă veșnică și neuitare din partea leșenilor care s-au...
Deputatul Bogdan Ivan: Ce se întâmplă cu benzina și motorina de la 1 iulie?
Cațavencii -
Sâm, 14:02
În Cațavencii găsiți alternativa “Cartierul Energiei, locul din care vom afla cât de rece e apa...
Aniversări
Ziua de naștere a doamnei profesor Mihaela Maria Cozma, directorul Școlii Gimnaziale Urmeniș, ne oferă deosebita plăcere de a transmite cele mai...
În zi de naștere, adresăm sincere urări aniversare domnului profesor Silviu Ilie Grapini, director al Școlii Gimnaziale nr. 4 Bistrița.
În zi de naștere, adresăm domnului profesor Octavian Prangate, directorul Școlii Gimnaziale "Damian Nechiti" Ilva Mică, cele mai frumoase gânduri și...
































