Ministrul Vasile Tabără ia pulsul zootehniei la Bistriţa

Ministrul Valeriu Tabără a fost sâmbătăt oaspetele bistriţenilor, oficialul guvernamental dând curs invitaţiei făcute de preşedintele Ioan Câmpean al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Bistriţa-Năsăud, asociată cu cea a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, deputatul Ioan Oltean. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a întâlnit, în cadrul unei şedinţe de lucru, cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Consiliului Judeţean, directorii instituţiilor deconcentrate din subordinea ministerului, dar şi cu crescători de animale din Transilvania şi alte zone ale ţării, avându-l alături şi pe secretarul de stat Kocsis Andrei, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reproducţie şi Ameliorare în Zootehnie (ANARZ).

Pe agenda de lucru au fost programate şi vizite la Târgul oierilor, dar şi la exploataţia zootehnică a lui Liviu Peica, din Orheiul Bistriţei.

Ofurile fermierilor ardeleni, inventariate la Bistriţa

Peste 200 de fermieri din toate judeţele Transilvaniei, dar şi din zone mai îndepărtate au venit să-şi spună păsul la Bistriţa, dar şi să ia seama de punctele de vedere ale ministerului faţă de sectorul zootehnic şi nu numai. De altfel, oficialul de la agricultură şi dezvoltare rurală a declarat, din capul locului, că atitudinea ministerului va fi dictată de receptarea problemelor din teritoriu.

„România dispune de un potenţial excepţional de producţie şi poate deveni o putere agricolă nu doar la nivel zonal”, a menţionat, încă de la debutul întâlnirii, Valeriu Tabără. În acest context, ministrul a ţinut să precizeze că, totuşi, la nivel naţional, peste 3 milioane de hectare de teren arabil nu sunt utilizate, atrăgând atenţia că şi în vecinătăţile Bistriţei a observat „buruieni pe care nu le vezi niciunde în Europa”. Oricum, este în lucru un act normativ care va aduce penalizări pentru cei care nici măcar nu întreţin terenurile...

Sectorul ovin – cel mai performant din zootehnie

Aproape 40% din valoarea exporturilor româneşti este deţinută de sectorul ovinelor, a declarat Valeriu Tabără, care a adăugat că aceste domenii performante vor fi susţinute şi în continuare. El a anunţat că, în perioada următoare, vor fi alocate fonduri pentru a subvenţiona cu 10 euro/cap de animal creşterea a circa 6,784 milioane de ovine, acest ajutor urmând să fie menţinut cel puţin până în 2013, tocmai pentru ca fermierii să poată elebora planuri de afaceri de perspectivă. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de oi, Valeriu Tabără a adăugat că vor fi promovate, la nivel de minister, întâlniri cu ambasadori din state care oferă o importantă piaţă de desfacere, precum cele din Orientul Apropiat, dar şi din Uniunea Europeană.

De cealaltă parte, prin preşedintele Ioan Câmpean, crescătorii au solicitat sprijin legislativ astfel încât identificare animalelor să fie făcută de proprietarii animalelor, cei care finanţează în prezent această activitate. Mai mult, Câmpean a cerut o nouă clasificare a animalelor, astfel încât, să nu se mai echivaleze, la nivel legislativ, „o vacă la 40 de oi”.

Nu în ultimul rând, a fost readusă în discuţie problema cofinanţării proiectelor din fonduri europene, în condiţiile în care fermierii nu pot face dovada unor garanţii imobiliare agreate de instituţiile bancare. Ioan Câmpean i-a recomandat ministrului de resort ca la discuţiile cu băncile să fie invitaţi şi reprezentanţi ai federaţiilor din agricultură. În replică, Valeriu Tabără a anunţat că în urma întâlnirilor avute cu sectorul bancar, „mai mult de 50-60 la sută din bănci vor reacţiona pozitiv având în vedere nivelul de subvenţii”. Totodată, autorităţile intenţionează să capitalizeze CEC Bank şi Fondul de Garantare al Creditului Rural, care să asigure garanţiile pentru proiectele în derulare şi cele care vor fi contractate.

Bălă de Bistriţa, vedeta de la Târgul oierilor

La cea de a XIII-a ediţia a expoziţiei de ovine de la Viişoara, au participat 14 crescători de ovine din judeţul nostru. Andreica Grigore (Bistriţa), Ilie Bucilă (Şieuţ), Ioan Cârcu (Unirea), Gelu Cozma (Dipşa), Alexandru Dărăban (Şieu), Iustin Muntean (Teaca), Vasile Petrican (Lechinţa), Eugen Râpan (Lechinţa), Natu Rus (Unirea), Emil Rusu (Pietriş), Radu Simijdean (Arcalia), Ioan Timar (Bârla), Florean Vărărean (Sântioana) şi preşedintele Ioan Câmpean (Archiud) şi-au adunat de prin gospodărie cele mai frumoase ţurcane, subvarietatea Bălă de Bistriţa, în încercarea de a-i convinge pe specialişti de necesitatea recunoaşterii oficiale a acesteia.

„Dorim pe această cale să arătăm crescătorilor de ovine şi nu numai acestora, precum şi oficialităţilor d ela nivel central şi local, progresele înregistrate pe linia ameliorării, faptul că la Bistriţa s-a consolidat o populaţie aparte de ovine din rasa Ţurcană. Este vorba de tipul „Bălă de Bistriţa”, tip pe care îl promovăm în această zonă a ţării şi care se bucură de o foarte bună apreciere în rândul crescătorilor. Preocupările asociaţiei noastre sunt îndreptate atât spre ameliorarea acestei subvarietăţi, inclusiv prin încrucişarea cu alte rase specializate de carne şi lapăte, cât şi prin creşterea în rasă pură”, a precizat Câmpean.

În organizarea acestei acţiuni, asociaţia de profil i-a avut drept parteneri pe specialiştii de la OARZ, CAJ Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean, beneficiind şi de sprijinul financiar al Primăriei Bistriţa, SC Horaţiu STL, CEVA SANTE ANIMALE România şi SC BISTRI-VET SRL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5