Emoţiile începutului de an şcolar, la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistriţa
Trări intense, fie cu zâmbetul pe buze, fie cu o lacrimă în colţul ochilor, aşa a debutat anul şcolar la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”. Elevi, dascăli şi părinţi deopotrivă au trăit emoţiile festivităţii de deschidere, care a debutat cu binecuvântarea preotului Nicolae Conţ, urmat de intonarea Imnului Naţional. Prof. Mihai Cozma, noul director al Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” le-a vorbit elevilor despre însemnătatea versurilor Imnului Naţional, punctând expresia sublimă „acum ori niciodată”, care îndeamnă „la optimism şi disponibilitate”.
„Ne preocupă viitorul, dar nu putem să nu spunem că generaţia care s-a despărţit de şcoala noastră ne-a dat motive de satisfacţie, motive să fim mândri că ne aflăm printre cele mai importante şcoli din Bistriţa. Toţi cei 76 absolvenţi ai şcolii s-au încadrat în ciclul superior de învăţământ, dintre care 26 elevi vor urma cursurile la Colegiile Naţionale „Andrtei Mureşanu” şi „Liviu Rebreanu”, astfel că putem spune şcoala noastră că a format o clasă de elită pentru învăţământul liceal”, a menţionat directorul Mihai Cozma. La „Lucian Blaga”, procentul de promovabilitate la Evaluarea Naţională a fost de 95,77%, nu mai puţin de 11 elevi obţinând nota 10 la matematică!
În premieră, trei elevi ai şcolii au fost invitaţi să-şi depene amintirile de neuitat din vacanţă, Diana (clasa a VII-a C), Luciana (clasa a VIII-a B) şi Cristi (clasa a V-a). Fiecare dintre aceştia a fost implicat în activităţi comune cu dascălii din şcoală, fie că vorbim de excursii în Austria, tabără la Runcu Salvei sau de concursuri de filatelie şi numismatică.
„Urăm bun venit tuturor elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor. Anul şcolar 2015-2016 debutează la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” pentru un număr de 637 elevi, dintre aceştia 51 constituie grupele de grădiniţă şi de ciclu primar de la Sigmir. Avem un număr de 21 elevi veniţi de la alte şcoli, cărora le urăm bun venit. Le dorim mult succes copiilor din clasa pregătitoare, de la care aşteptăm să-şi iubeacsă şcoala şi să o reprezinte cu succes”, a precizat directorul adjunct Marius Mureşan.
În cadrul evenimentului, mesajul Asociaţiei de Părinţi a fost transmis de preşedintele Claudia Andron, în timp ce Poliţia Bistriţa a fost reprezentată de Aureliana Mureşan.
Citiţi şi:
- Emoţiile începutului de an şcolar, la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”
- Elevii de la „Lucian Blaga” au prins mare drag de matematică
- Doi elevi de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”, locul I la Crosul Memorial „Maria Cioncan”
- Noua echipă de la „Lucian Blaga” –Crina Mureşan şi Marinela Săsărman-un manageriat transparent, bazat pe comunicare
- Clasa mea, a doua casă, Concurs județean la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Bistrița
Adaugă comentariu nou