Et in Beclean...ego (adică Fui și eu fraților... în Beclean)

Alții merg în Arcadia elenilor, Dubai sau prin insule caraibiene (dacă au și motive să fugă). Sadovenian, provincial, eu am fost între altele, în Beclean, urbe care îmi oferă o alăturare exemplară de trecut / prezent după 30 de ani.
Beclean - oraș aș studiilor mele liceale! Nimic bacovian, nici melancolic precum la Topârceanu, ci cu o bucurie renăscândă. Unde-i vremea când mergeam la Baia publică cu regim de saună de la Sinagoga evrească? Și la filme, iar magazinul Universal, care mai trăiește și azi, mi se părea grozav de mare, numai fiindcă eram noi niște puștani...
Patru ani de zile am urmat Liceul în orașul de pe Someș. Nu mi l-aș putea scoate din suflet; dimpotrivă, mi-a crescut afecțiunea pentru oamenii lui de ieri și de azi. Îmi oferă o mostră a schimbărilor în bine, petrecute în societatea romanească.
Mi-au plăcut acum străzile frumoase și curate, traficul alert și totuși fără stres, politețea oamenilor, atestând un grad ridicat de civism, culorile vii ale blocurilor și pretutindeni, chiar și pe stradele, grija pentru aspectul estetic. Pretutindeni vezi urma aspirației de a face totul frumos și folositor: ,,utile,dulci”- cum spuneau latinii. Urbea mea din tinerețe n-aș putea-o asemui acum decât cu o mini Olandă în toate. Odată cu venirea biruitoare a ,,Turcilor” la Primăria Bistrița, se lucrează alert la străzi, la pistele de biciclete, dar beclenarii au realizat pistele de mult, exemplare ca estetică și care, curând vor avea nevoie de un strat nou de culoare. Ceea ce mi-a plăcut a fost felul în care au fost integrate în sistemul de trafic al orașului (strada care merge spre Electrica Beclean fiind un model nec plus ultra).
M-aș fi mirat ca un oraș atât de frumos (în proporțiile lui, desigur) să nu aibă o Catedrală atât de frumoasă ca cea din Parcul orașului, parc amenajat în stil britanic, de nota zece.
Edificiul Primăriei -la rândul lui- e strașnic, vaste și eficiente farmaciile Salix, Și Politețea occidentală -zice soția, Florentina- a personalului din nouă locații în care am fost.. Spre deosebire de Bistrița, aici nu sare nimni pe tine la intrare să te întrebe: Ce căutați? Ce vreți? (Ești sigur că aici ai vrut să nimerești?) cu un ton care îți sugerează să pleci cât mai repede sau chiar ce cauți pe acolo? La Beclean, ai parte de universalul zâmbet comercial și abia într-un târziu te întreabă: ,,vă pot ajuta?”. Așa e normal.
Din pricina bogăției de fructe și legume care prevestesc sosirea lunii august, nu voi da nicio informație culturală. Aș fi vrut să zăresc fie și în treacăt pe Cornel Cotuțiu, colegul meu antic de liceu, pe neobositul Aurel Podaru, pe Mircea Măluț sau pe Alex. Petria, pe Ion Radu Zăgrean, măluțanul unit alecsandrin cu natura sau chipul și zâmbetul de neuitat al lui... Andrei Moldovan. Pe stradă, la Oficiul de cadastru din vechiul Castel (ah,ce iarbă de savană au!), la magazine, mereu mi se părea -fals desigur- că un...,,acela” oarecare seamănă...cu Aurel Podaru. O obsesie a verii. Pe restul de culturnici i-aș recunoaște chiar dacă i-aș privi din Șintereag.
Nu voi încheia fără a aduce un cuvânt elogios Primarului acestei urbe, dlui. Nicolae Moldovan, un om care a crescut în harul constructiv odată cu orașul lui, mereu și mereu mai spectaculos. Din vremea când era proaspăt Primar al orașului, îmi aduc aminte că am particpat la o întâlnire la clubul ,,Saeculum”, tot la Castelul orașului și după un pic de vreme a sosit și Recent-alesul urbei beclenare. M-a impresionat decența sa intelectuală, felul cum ne-a urmărit intervențiile cu interes și bunăvoință; nu s-a dat în spectacol, a fost amical, respectuos... iar noi, cu bucuria că avem pe oficialul orașului în seara aceea de octombrie.
Știți, scriitorii au suferit totdeauna de singurătate. Pe atunci nu era obiceiul de a face paradă din ”grija”(negrija) ce se poartă culturii. În final, am fost invitații domniei sale la o bere. Nu că n-am fi avut noi câțiva lei de-o bere, ci pentru căldura cu care ne-a luat, ca un părinte și am povestit de toate la micul nostru conclav.
Iertată fie-mi lauda, însă totdeauna în viață am ,,citit” cu succes oamenii, elevi sau adulți și...viitorul lor, iar despre tânărul edil al Becleanului am zis atunci, părăsind în seara târzie Becleanul: ,,Un om cu suflet mare”. Fiecare din anii care au urmat, în mod ascensional, au confirmat gândul cel bun de după întâia noastră întâlnire. De-ar mai veni bădia Mihai Sadoveanu, ca altădată, spre a vedea Ardealul, cu drag l-aș duce astăzi tocmai....în Beclean.

Prof. Vasile Găurean