EVADARE DIN SPAŢIUL VIRTUAL

„Pe… meridiane şi paralele călcând” - aşa aş putea (re)întitula volumul de poezie semnat de George Roca, plachetă realizată într-o grafică modernă şi care a văzut recent lumina tiparului la Editura Anamarol din Bucureşti.

Editorul, scriitoarea Rodica Elena Lupu, un observator fin al fenomenului literar din ultimii ani, ea însăşi trecând cu pasul (real) sau cu gândul (virtual) spaţiul scriitorilor de limba romană fără de frontiere, - a editat una dintre cărţile toamnei anului 2009, dar despre care se va mai vorbi mult şi în anii ce vin. Şi nu se poate altminteri, atâta timp cât George Roca a adunat între două coperte palpabile, clasice, - emoţii aproape adolescentine, dor adevărat românesc, mici fragmente din tainele depărtărilor şi nu în ultimul rând, un soi de scrisori sentimentale cu destinatar colectiv.

George Roca scrie, comunică, pentru că el poartă cu sine o lume. Dezrădăcinat fizic, prin schimbarea domiciliului de pe Criş, pe partea cealata a lumii, - el devine dintr-un cetăţean dresat de legile scrise, un luptător şi... arma sa, de data asta, este Cuvântul.

Cum, din fostele caravelele cu scorţişoară ce porneau dinspre Antipozi spre Europa, spre visul romantic din noi, nu mai ajunge în Carpaţi decât surogatul, parfumul sintetic, tehologia de vârf, - poetul George Roca jonglează cu spaţiul şi cu timpu-real, - cucerind avanposturi, legând prietenii cu cei care cred încă în miracolul unui simplu Poem.

Poezia pe care George Roca o scrie şi ne-o dăruieşte cu largheţe de nabab veritabil, este ca o casă părintească în care amintirile se depozitează, unde, vremurile bune dar şi furtunile lasă urme vizibile.

Cartea „Evadare din spaţiul virtual” face joncţiunea între toate aceste aspecte, ale unui joc de noroc, imagini scoase dintr-un caleidoscop pe care omul modern îl foloseşte cum face magicianul cu bagheta la iarmaroc.

Inegale pe plan setimental sunt stările de emoţie, ritmul şi stilul poemelor pe care George le adună între două „uşi” de carton, un „paravan”, după care Omul se ascunde şi lasă numai Poetul să-şi destăinuiască, să-şi asume responsabilităţile.

Defel testamentar, cu tuşe grave sau chiar jucăuşe, poemul care-l defineşte pe autor este cel al supravieţuirii sale în lumea nouă; să reziste aşa răstignit, ca o pasăre care ţine între aripile migraţiei două continente concrete.

George Roca scrie scrisori de prietenie, epistole fără pretenţii de-a primi premiul Nobel pentru Poezie. El scrie, lasând să curgă cuvintele singure, aşa cum curge mustul din strugurii viţei de vie din curtea casei sale de la Oradea, asta... în vreme ce stăpânul casei, Poetul, trăieşte, de pe cealată coastă a lumii, din ţara cangurilor, bucuria împlinirii vieţii.

Dorul i se ascunde după silabe, el, românul face un pas înainte în faţa cetăţeanului Planetei, un titlu cu care ne place să ne semnăm actul de identitate şi apartenenţă la lumea prezentă. Ironic, efervescent, molcom sau şăgalnic... ritmul în care George Roca ne face cunoscută povestea iubirii sale incomensurabile pentru oameni, este cel al firescului. Deşi, uneori scrie dedicaţii prin strofele sale, poetul rămâne el însuşi, fără a se drapa în sintagme care nu îi sunt pe potrivă, nu mimează nici o secundă.

Interesante, deşi intenţionat candrii, sunt şi parodiile sale. Tot acel dulce-amar ca un colb bătut din vremuri care au fost, ne duce cu gândul la un poet autoexilat şi care, pentru a nu se îneca într-un pahar cu absint, se lasă în voia valurilor unui discurs care, de cele mai multe ori, ferindu-se să devină riguros, scorţos, dă în acela românesc neoaş, în râs-plâns.

Cartea „Evadarea din spaţiul virtual”, este o mostră de dependenţă a individului care se luptă real cu destinul. Volumul acesta este doar un eşantion din paginile foarte multe, pe care George Roca le scrie pentru prieteni, le introduce în sticle, pune dopul de plută, le aruncă în valurile unui ocean fără dimensiune.

Câţi dintre noi îi vom recepta mesajul, câţi îi vom răspune?