Expoziţie de pictură Eusebiu Josan, la Centrul Cultural Liviu Rebreanu Chiuza

Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Chiuza a fost realizat prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Ţinutul Haiducilor”, în urma reabilitării unui vechi castel, dacă e să-i dăm crezare domnului Grigore Bradea, primarul comunei pomenite deja, prezent la o recentă întâlnire culturală care a avut loc chiar în incinta acestui castel. Castel în care, după spusele criticului literar Andrei Moldovan, fiu al locului, Liviu Rebreanu a plasat acţiunea primei variante („Mirza”) a romanului său „Adam şi Eva”, Chiuza fiind şi localitatea natală a tatălui său, învăţătorul Vasile Rebreanu.
Întâlnirea despre care vorbim face parte dintr-un ciclu de manifestări intitulat „Popasuri rebreniene”, consacrată marcării unor importante momente din viaţa culturală a judeţului. Cu acest prilej, a fost vernisată o impresionantă expoziţie, intitulată „Liviu Rebreanu – ctitorul romanului românesc modern”. Andrei Moldovan, moderatorul întâlnirii, a precizat de la început că expoziţia este realizată de către Institutul Cultural Român Mihai Eminescu din Chişinău, principalul organizator fiind scriitorul Nichita Danilov, vicepreşedinte al acestei instituţii, şi a fost vernisată mai întâi la Chişinău, în piaţa din jurul statuii lui Ştefan cel Mare, în toamna anului 2015. Ea va rămâne cu caracter permanent în curtea castelului din Chiuza.
În cadrul manifestării de la Chiuza, au mai fost lansate trei noi apariţii editoriale ale Editurii Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca: „Liviu Rebreanu şi Cuibul Visurilor” de Iacob Naroş, „Pavel Dan – Bibliografie” de Aurel Podaru şi romanul „Revanşa” de Icu Crăciun. Cărţile au fost prezentate de Icu Crăciun, Olimpiu Nuşfelean şi Virgil Raţiu. Lansarea a avut loc în sala de conferinţe a centrului cultural.
Nu întâmplător am lăsat la urmă expoziţia de pictură Eusebiu Josan, expoziţie care a fost vernisată în aceeaşi zi, ea face obiectul acestei pagini şi despre ea vom vorbi în continuare.
Eusebiu Josan este ardelean. Născut, în 1968, la Sebeş Alba. La doi paşi de Lancrămul lui Lucian Blaga. În 1986 a absolvit Liceul de Arte Plastice din Craiova, iar în 1998 îşi încheie studiile superioare la Academia de Arte Plastice Nicolae Grigorescu Bucureşti.
Până mai deunăzi, Eusebiu Josan era pentru mine un nume necunoscut. În momentul în care mi s-a propus să prezint această expoziţie – un adevărat eveniment de artă plastică, s-o spunem din capul locului - am început să caut informaţii biobibliografice despre artist, dar, din păcate, prea puţine lucruri am reuşit să sflu în acest sens: doar o listă cu expoziţiile sale personale şi de grup, participări la simpozioane şi tabere de creaţie (în total vreo 40 la număr, în perioada 1998 – 2014, deci după încheierea studiilor universitare), precum şi faptul că Eusebiu Josan are lucrări în colecţii particulare din ţară şi străinătate: Germania, Italia, Suedia, Franţa etc. şi că este membru al UAP Bucureşti din anul 2002.
De asemenea, cu totul întâmplător am mai aflat că el face parte din Grup 7, alături de Georgiana Manea Josan, Mircea Roman, Flora Răducan, Constantin Răducan, Ştefan Pelmuş şi Florentina Voichi. Artişti care au în comun un orizont spiritual profund şi o conştiinţă artistică de tip creator. Nimic mai mult, după cum afirmă criticul de artă Dana Sărmaş, dar suficient ca să-i ţină uniţi. Deosebiri? Sunt mult mai multe, după părerea aceluiaşi specialist. Ca de exemplu: Ei, artiştii, vin din zone complet diferite. Se exprimă singular şi solitar. Au o solidă retorică personală, cu o bogată istorie contextuală şi individuală. Fac parte din generaţii diferite, cu interese şi filosofii diferite, ideologii artistice şi din orizonturi estetice foarte diferite. Şi te întrebi, pe bună dreptate, cum este posibil ca aceşti artişti să formeze un astfel de grup şi să fie compatibili prin încercarea de a depăşi stadiul actual al creaţiei?
Dar să revenim la expoziţia lui Eusebiu Josan, care a încântat privirile unui public (nu prea numeros, să recunoaştem, dar avizat şi extrem de exigent!) venit din Bistriţa, Maieru, Năsăud, Beclean, dar şi localnici, iubitori de frumos.
Sunt 20 de picturi în expoziţie, lucrări în ulei pe pânză. De diferite mărimi. Dar iată, mai întâi, câteva titluri: „Apus”, „Bulb cu floare” (lucrări realizate în Tabăra de Creaţie Colibiţa, 2014); „Bistriţa”, „Geneză”, o pictură convenţional-abstractă, cu apreciabile calităţi decorative; „Bărăgan”, „Citadin”, „Umbră”, „Marină”, „Căpiţă”, „Delta”, „Peisaj”, „Libelule”, „Intruziune”, „Măgăruş pe cărare”.
Fiecare pânză spune o poveste, dar fiecare privitor vede lucrurile diferit şi poate citi, astfel, propria sa poveste, încât nu ar avea sens să spun eu acum ce istorie mi-a inspirat un tablou sau altul, dar povestea există, vă asigur, de văzut la faţa locului.
Ca o primă constatare: lucrările oscilează între figurativ şi nonfigurativ (abstract), între raţional şi spontan, atât în ceea ce priveşte culoarea cât şi compoziţia, dezvăluind un artist cu reale disponibilităţi coloristice şi inovatoare între abstract şi figurativ.
Arta figurativă, ca să le luăm pe rând, este reprezentată de Eusebiu Josan într-o manieră stilistică ce armonizează afectul cu cerebralitatea, sensibilitatea cu forţa de expresie, sub tutela unei lucide plăceri a trăitului, a existenţei înspre o vizibilă dominantă a gestului de metamorfozare a realului în pură pictură.
În privinţa universului abstract, am spune doar atât: pe cât e de abstract, pe atât de viu şi de real în substanţa lui spirituală şi emoţională.
Pânzele artistului poartă privitorul într-o atmosferă ce predispune spiritul la întoarcerea către sine, la reflexivitate şi pace sufletească. Îndeamnă, cu alte cuvinte, la meditaţie şi confesiune, oferind acestuia nu doar o stare de graţie estetică, ci şi o binecuvântată dispoziţie sufletească: verdele este izvorâtor de reverie şi linişte, iar nuanţele roşului energizant trezesc încredere şi speranţă, acolo unde acestea există. Tuşe delicat distribuite pe pânză, uşor tensionate, sugerează trăirile interioare ale artistului.
Simţim, însă, în aceste lucrări şi o nelinişte, neliniştea creatorului, exprimată plastic, de asemenea, printr-o gamă cromatică distinctă: când contrastantă, când armonică, în care stratul de pigment poate să fie dens sau fluid. Variaţiile de tonuri de albastru şi verde, galben ori brunuri se adaugă parcă neliniştii gestului pictural.
Natura în arta lui Eusebiu Josan devine pretextul pentru a-şi vizualiza trăirile şi nedumeririle deopotrivă, crezul artistic. Ea, natura, este „bântuită” de un singur anotimp: cel al împlinirilor, al unei robuste vitalităţi. Imaginile plastice sunt unice, inconfundabile, în care trăirile artistului au devenit expresie, iar expresia stil, practic, autorul locuind în propriile-i plăsmuiri.
Vorbind despre cromatica lucrărilor acestui artist, pentru acelaşi specialist, pomenit mai sus, „Eusebiu Josan este un colorist cu capacitate de a construi solid şi sintetic, doar din câteva pete, dar şi un analist inteligent şi profund, pe alocuri cu tendinţe de arhitect. Extrema codificare a imaginii, absenţa oricărui retorism, încărcătura spirituală a semnului primar şi puritatea abstractă a culorilor îl apropie, dar foarte puţin, de maniera noului realism francez al anilor '60 mai precis, de zona uşor decorativă a afişiştilor Valerio Adami şi Eduardo Arrojo.”
Cromatica artei sale, am mai adăuga noi, de o învăluitoare sensibilitate, prospeţime şi ştiinţă a dozajului intensităţilor şi dozajului şi vibraţiei luminoase, se distinge şi prin profunzimea trăirii şi scrutării sensibile a realului, prin forţa gestuală cu care îşi construieşte modernul edificiu pictural. Arta sa a părăsit definitiv zona tulbure a căutărilor moderne. Ceea ce vezi îţi dă sentimentul puternic că artistul a ajuns pe un drum sigur, larg, care era la îndemâna tuturor, dar pe care, dintr-un motiv de neînţeles nimeni altcineva nu l-a văzut.
Nu putem încheia aceste rânduri fără a mai adăuga doar câteva nume celor pomenite până aici. Este vorba, mai întâi, de inginerul Vasile Câmpean, fiu al satului, cel care s-a ocupat direct de realizarea unui proiect care plasează practic comuna Chiuza pe harta culturală a Europei, începând de la reabilitarea fostului castel şi până în pragul inaugurării modernului Centru Cultural Liviu Rebreanu. Apoi, doamna Daniela Furcea, născută şi dânsa în Chiuza învăţătorului Vasile Rebreanu, deocamdată singurul salariat al centrului, care face cam de toate. Activitatea în bibliotecă (filială a Bibliotecii Judeţene George Coşbuc Bistriţa) fiind prioritară.
La manifestare au mai fost prezenţi profesorii Virginia Nuşfelean şi Ioan Bindea, dar şi câţiva localnici cărora (mea culpa!) nu le-am reţinut numele.