Simplitatea la rang de măreție

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu când spun George Coșbuc gândul mă duce instantaneu la poemul Mama, și parc-o și zăresc torcând într-o căscioară. Cred că sunt puțini cei care, amintindu-și versurile, nu sunt cuprinși de un sentiment de duioșie, de nostalgie. Apoi, Cântec este, cred, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite poeme pe care, cel puțin generația mea, îl știa atât de la mame, de la școală, cât și cântat de Anda Călugăreanu. Să fi rămas doar acest poem în urma poetului George Coșbuc și tot ar fi fost de ajuns, să afirm cu toată sinceritatea că mi-a plăcut poezia lui. Unii dintre noi au crescut cu teama că un lup rău umblă prin sat să fure copiii. Așa reușeau mamele să ne mai țină năzbâtiile în frâu. În vremurile acelea toate ulițele, pomii, gardurile erau străbătute și încălecate de piciorușele noastre neliniștite, fără să obosim, aveam timp de toate. De jucat, de citit, de explorat! Eram fericiți în toată simplitatea și modestia, și nu știam ce ne lipsea.
Revenind la poezia coșbuciană, e oare cineva care nu-și amintește de Nunta Zamfirei, Iarna pe uliță? Sunt poemele copilăriei, poeme cu care am crescut, care au rămas în me¬moria inimii. Poeme care spun o poveste, transmit o emoție, în care ne-am regăsit atunci, regăsim și acum bucăți pierdute din noi. La oglindă este poezia pe care am tot cântat-o la oglindă, când eram mai măricele și toate fetele ne credeam vedete. Abia acum citind întrebarea anchetei înțeleg cât impact a avut poezia lui Coșbuc asupra mea, căci aproape toate mi le-am amintit fără să le caut. Sunt memorabile baladele și legendele care au rămas în urma lui, și de care, îmi amintesc foarte clar, erau fascinați colegii de clasă, care se visau eroi legendari. Noi vrem pământ , Tricolorul sunt alte poeme celebre, chiar dacă fac parte din registrul poemelor cu iz patriotic. La vremea aceea își aveau locul și rostul lor. Erau poeme puternice, vii! Coșbuc era vocea unei lumi – a satului care, chiar dacă s-a schimbat, face parte din identitatea noastră. A ridicat simplitatea la rang de măreție scriind despre sat, eroi, iubiri, familie, cu o sinceritate care trece de epoci, arătând frumusețea vieții și a trăirilor în toată splendoarea lor. Și opera lui a contribuit la temelia literaturii române, așa cum orice fir de praf ori picătură de apă își are rolul ei în ridicarea unei catedrale, căci sunt liant unii altora, parte din întreg. Nu ai cum să o ignori! Poezia lui este rădăcina unei alte epoci, dar e rădăcină, nu buruiană! Încă vibrează în inimi! Încă respiră în patria acestui cuvânt cu fruntea lipită de pământ.
În zilele noastre, când literatura este dominată de poezia modernă, cu limbaj fragmentat, imagini abstracte și teme greu de pătruns uneori, un Coșbuc ar părea desuet. A recunoaște că încă îți mai place ar fi considerat un semn de slăbiciune și naivitate, și cu toate astea mă risc și spun că-l pot citi oricând cu plăcere, atât pe Coșbuc, cât și orice poet care, prin simplitatea și limpezimea versului, transmite acea emoție pe care nu trebuie să o caut printre rânduri. Poetul este prelungirea unei aripi de înger și rolul lui este să atingă.