Sărbătorindu-l pe Coșbuc

Am fost la recent la Memorialul din Sighet pentru a participa la conferința „O istorie pentru viitor”, un eveniment dedicat felului în care tinerii privesc istoria comunismului și memoria victimelor sale. La întoarcere, ne-am oprit la Casa Memorială „George Coșbuc”, iar cu ocazia zilei de naștere a poetului am citit câteva dintre poeziile lui, în semn de respect și de comemorare. A fost mai mult decât un sim-plu moment literar: am simțit că ne conectăm cu rădăcinile noastre culturale, într-un loc care păstrează spiritul și amintirea lui Coșbuc.
Am depănat și amintiri din anul trecut, când, împreună cu două colege, Ana Ciobanu și Amalia Levey, ne-am oprit la statuia lui George Coșbuc din curtea bibliotecii județene „George Coșbuc” din Bistrița, am citit poezii, i-am cântat „La mulți ani” de ziua sa și am servit un „tort ceresc”. A fost un gest copilăresc, dar plin de sinceritate. Acum, revenind chiar în casa lui, gestul a căpătat un sens mai profund: nu doar sărbătorirea unui poet, ci recunoașterea unei prezențe vii în cultura română.
Întrebarea „V-a plăcut, vă place, vă mai place George Coșbuc?” o simt aproape ca o provocare. Da, îmi place George Coșbuc. Poate nu pentru că este modern sau sofisticat, ci pentru că reușește să surprindă, cu simplitate și claritate, viața oamenilor de rând, frumusețea naturii și marile emoții umane. Îl citesc cu plăcere pentru că în versurile lui recunosc o parte din identitatea noastră. Cred că George Coșbuc rămâne actual nu doar ca autor de manual, ci ca poet care ne reamintește că literatura poate fi aproape de viață, că poezia nu trebuie să fie complicată pentru a fi adevărată. Oprirea la Casa Memorială „George Coșbuc”, în preajma zilei lui, a fost pentru mine o lecție tăcută: literatura nu trăiește doar în cărți, ci și în locurile și gesturile prin care alegem să o readucem în prezent.