Extinderea Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe lista investiţiilor anunţate de Ministerul Dezvoltării
Liviu Dragnea, ministrul Deyvoltării Regionale și Administrației Publice, a anunțat, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, programul de investiții în infrastructura din justiție.
„Întreaga societate românească își dorește o justiție eficientă și este o dorință firească, dar trebui să și asigurăm condițiile pentru așa ceva. (...)În opinia noastră, nu este suficientă mărirea salariilor magistraților. Este nevoie de o infrastructură modernă, o infrastructură funcțională pentru justiție și, ca să discutăm cinstit, ani de zile guvernele au asistat pasiv la această situație, la desfășurarea actului de justiție în spații mici, neaerisite, fără lumină naturală suficientă, unde — am văzut cu toții — se înghesuie procurori, avocați, cetățeni, grefieri în fața judecătorilor!”, a precizat Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, pentru programul de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată este alocată suma de 287 milioane euro. În fapt, este vorba despre 24 instanţe, şi anume 12 sedii de instanță unde se vor efectua lucrări de reabilitare și sau extindere și 12 construcții noi. Pentru Tribunalul Bistriţa-Năsăud este prevăzută o extindere, lucrări similare fiind propuse şi la Arad, Reşiţa etc.
Construcții noi sunt la Alba Iulia — tribunal; Bacău — judecătorie; Brașov — Curtea de Apel; Buzău — judecătorie; Galați — judecătorie; Buftea — Palat de Justiție; Drobeta-Turnu Severin — Palat de Justiție; Piatra Neamț — Palat de Justiție; Slatina — judecătorie; Suceava — judecătorie; Alexandria — Palat de Justiție; Focșani — Palat de Justiție.
Un alt obiectiv îl reprezintă „cartierul pentru justiție în București”, care va concentra, într-un singur loc, un număr mare de instituții din cadrul sistemului judiciar, şi anume Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Curtea de Apel București, judecătoriile sectoarelor 2 și 5, parchetele de pe lângă Tribunalul București, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri. La toate acestea se adaugă investiţii la 14 parchete, bugetul total anunţat fiind de 575 milioane euro.
Ministrul Justiţiei a menţionat că priorităţile au fost stabilite în urma solicitărilor venite de la instanţe. „La finalul acestui proiect, toate capitalele de județ vor avea instanțe adaptate condițiilor cerute de noile coduri, vor avea instanțe adaptate nevoilor magistraților, nevoilor cetățenilor, toți cetățenii vor avea condiții decente în care să aibă parte de un act de judecată”, a precizat ministrul Cazanciuc.
Citiţi şi:
- Opt concursuri pentru purtătorii de robe
- Din nouă bistriţeni înscrişi în concurs, doar şapte au şansa să devină magistraţi
- Preşedintele şi vicepreşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud, printre semnatarii Apelului către CSM
- Peste 180 de poliţişti au fost prezenţi în această săptămână în unităţile de învăţământ, urbane ori rurale, din Bistriţa-Năsăud unde au discutat cu aproximativ 900 de elevi şi cadre didactice despre modalităţile de prevenire a delincvenţei juvenile şi vic
- Primul preşedinte CPUN B-N, posibil ministru al Justiţiei
Comentarii
Palatul de justitie este inca o dovada ca Bistrita a avut parte de arhitecti foarte prost pregatiti. La inceputul anilor 2000, dupa demolarea fostei cazarme Schwarzenberkasserme, pentru a face loc Tribunalului Bistrita- Nasaud, a rezultat o suprafata generoasa de teren. Cu toate astea, prin amplasarea negandita a Tribunalului, exact in mijlocul parcelei eliberate s-a produs o risipa uriasa de spatiu, intr-o zona si asa suprasolicitata. Astfel, cladirea Parchetului in loc sa fie construita langa Tribunal, a trebuit sa fie inghesuita la intrarea in parc. Acum se pune problema extinderii Tribunalului care se confrunta cu lipsa de spatiu. Asta inseamna sa gandesti de azi pe maine, sau mai bine zis, sa nu gandesti.
Adaugă comentariu nou