Fără permis, la 16 ani, un tânăr din Vermeş, a intrat cu maşina într-un gard! Dosar penal după ce a plecat de la locul accidentului!

Proprietarul unui autoturism a sesizat, luni, polițiștii Secției 3 Poliției Rurală Lechința despre un accident rutier care a avut loc în urmă cu 3 zile și care s-a soldat cu pagube materiale.

"În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 au stabilit faptul că la data de 31 ianuarie a.c., un minor de 16 ani, din Vermeș, în timp ce conducea autoturismul părinților pe un drum comunal din localitate, ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile și a acroșat gardul din beton al unui imobil. Totodată, în urma impactului, au fost înregistrate avarii și la un autoturism care se afla parcat în curtea imobilului respectiv. După producerea accidentului, minorul a plecat de la fața locului cu autoturismul pe care-l conducea", se arată în comunicatul IPJ BN. 

Ca urmare a celor constatate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5