Fascinanta prezumţie a Universurilor paralele şi ...banala politică

Existenţa a două sau mai multe lumi paralele şi chiar relaţionate înfierbântă cu mistere minţile celor care o abordează. Pe când eram student prin anii ’6o, fiind câte opt în cameră (destul de confortabil şi facilitând dialogul), abordam împreună tot felul de subiecte interesante. Încă pe atunci se făcuseră cercetări, mai bine spus prospecţiuni şi un coleg ne prezenta teoria lumilor paralele simplificând la extrem:”Uite, dacă eu bat un cui, în celălalt Univers, un alter-ego îl scoate. Sau: eu mă scol să merg la cursuri, iar acolo, un alt eu al meu se culcă...” Rizibil, dar ca sugestie are ceva sămânţă de adevăr. Să privim însă din perspectiva ştiinţifică de azi.
O rază de soare sau a unui laser trece printr-un geam. Trecând, avem şi fenomenul numit reflexie. O parte din componentele luminii (adică fotonii) străpung sticla, trec, iar o parte nu, alcătuind reflexia, fenomen universal constatabil. Se pune însă problema: sunt două feluri de fotoni? Ştim că nu. Atunci, care se opresc formând reflexia şi care trec fără a fi reţinuţi şi de ce unii au această proprietate penetrantă, iar alţii nu?
Succint vorbind, aici vine surpriza: aceiaşi fotoni alcătuiesc reflexia şi tot aceeaşi trec prin materialul transparent. Constatăm aşadar că aceiaşi fotoni există acum, apărând o dualitate neaşteptată în două locuri. Deci fenomenul Universurilor multipolare este perfect posibil în lumea cuanticii. Dar cu obiectele mai mari, cu noi oamenii, să fie posibil oare să existăm în dimensiuni(Universuri) diferite? Ştim că după slăvita Înviere din morţi, HRISTOS, Biruitorul păcatului şi morţii, putea să apară concomitent în mai multe locuri, iar în cartea „Întâmplări misterioase din istoria Franţei” (a unui colectiv de autori) se relatează mai multe cazuri epatante. Elevii care stăteau la meditatie au văzut pe profesoara lor stând la masă şi în acelaşi timp plimbându-se prin grădină.
În basmele populare româneşti există câteva cazuri ce ar sugera astfel de lumi paralele relaţionate. Voinicul plecat într-o primejdioasă călătorie, în împrejurări tulburi, pe alt tărâm, este ispitit să fie infidel şi cedează de două ori acestei tentaţii, înşelându-şi iubita împărăteasă, rămasă pe alt tărâm. Când se va întoarce acasă, va afla că de fiecare dată când a căzut în păcat, în ţara lui s-a pornit război şi vrajbe mari.
Ştim că adesea ni se întâmplă lucruri aparent fără noimă, de neînţeles şi ne-am putea întreba dacă nu cumva ceea ce ni se întâmplă se leagă de un alt Univers misterios şi incognoscibil nouă? Şi cât de des se intrepătrund şi în ce fel aceste lumi paralele? Grele întrebări, deşi suntem abia la porţile fascinantei probleme.
Să coborâm însă în lumea cotidiană, a „celor două Românii”, cum s-a spus cândva, a unor paliere sociale stelar de departe prin incongruenţele material-comportamentale. Marii parveniţi din politică şi afaceri privesc dintr-o „altă lume” şi cu dispreţ norodul care se trudeşte pe plaiuri străine pentru un 1.500 de euroi, în timp ce domniile lor iau mite şi şpăguiesc cu milioanele. „Nici nu mă dau jos din pat pentru 50.000 euro”, se exprima ex-prefectul de Cluj, Uioreanu.
În acest sens, fostul ministru de la transporturi, Ioan Rus a spus şi dânsul un adevăr, dar a omis omul să pună adverbul de timp spre a zice că „adesea” se întâmplă ca „acasă copiii să ajungă golani şi femeile curve”. Fiindcă Ion Rus a uitat adverbul de timp, toată exprimarea a sunat a generalizare şi a trebuit să-şi dea demisia (poate şi voind să-i dea o pildă de „onoare nereperată” şefului premier). Mereu ocupat cu drumuri, centuri ale oraşelor, fostul ministru şi-a însuşit un limbaj al celor „de pe centură”, care-i atestă puţina decenţă şi cultură.
(Să nu fim supăraţi pe premierul naţiei că s-a dus la Baku, în Azeibadjan, sfidând lumea UE-ului. E şi dumnealui din alt Univers. Putin n-a fost la Baku; doar o sosie a lui.
Ştim că materia şi antimateria (constituiente probabile ale lumilor paralele) se anihilează când vin în contact. Vedem cum ciocnindu-se „lumea” dlui Rus cu cea a „amărăştenilor”, s-a produs explozia care a reverberat violent în întreaga societate. Cât de mult se întrepătrund lumile paralele, misterioasele Universuri -al nostru cu altele -rămâne oricum, un subiect mănos pentru discuţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5