Romanul poetului Liviu Ioan Stoiciu

Este vorba de „Vrăjmaș”, un roman stufos (508 pagini), apărut la editura Polirom din Iași, în anul 2014. Acțiunea lui se petrece în anul „fatidic” 2012, când calendarele mayașe, chinezești, indiene, nenumărate/nenumărați mediumuri, ghicitoare, clarvăzătoare, profeți celebri au prevestit sfârșitul lumii în 21 decembrie, oamenii trebuind să fie conectați la această dată cu ei înșiși, dar și cu natura, după cum s-a trâmbițat în presa vremii.
Citit în această cheie, unul dintre protagoniști, Ivan, de profesie jurnalist, obsedat de apropierea Apocalipsei, se încăpăținează să creadă că va căpăta puteri vizionare și va fi înzestrat cu capacități paranormale sau parapsihice (telepatie, clarviziune, premoniție, retrocogniție, psihokinezie etc.) pentru a lua legătura cu o entitate de Dincolo sau din viitor cu scopul vădit de a ieși din anonimat și din mediocritatea ultramajoră în care simțea că se afundă zi de zi și va intra în „conștiința planetară”, întrucât i s-a ghicit în aștri că nu va avea un viitor glorios, cum a sperat până la cei 62 de ani ai săi. Totuși, el năzuiește să aibă experiențe spirituale unice, să comunice prin orice fel de mijloace, inclusiv telepatice, cu cine dorește, chiar și cu persoane din lumi paralele invizibile cuantice, excepție, evident, Diavolul, numit de autor Vrăjmașul. Ivan știe că trebuie să aibă un creier predispus la paranormal, se inițiază în telepatie și hipnoză, ba se roagă și Celui de Sus în speranța că îl va ajuta să intre în legătură cu ființe multidimensionale care să-i salveze sufletul, deoarece la 23 de ani avusese deja 7 tentative de sinucidere, convins că sinuciderea este unica soluție de a ieși din impasul existențial în care se găsea. Inițial, studiază ultimele noutăți în materie de piramide, inclusiv vârful Toaca din masivul Ceahlău, apoi filozofia lui K. G. Yung, scrierile lui Jorge Luis Borges, întâlnim o sumedenie de citate (care sufocă lectorul!) din diferiți sfinți: Sf. Ioan din Kronstadt, Sf. Ioan din Tobolsk, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Tihon din Zadousk, Sf. Ioan Scărarul, Sf. Nicolae Velimirovici etc, dar și din Papa Benedict al XVII-lea sau Arsenie Boca; citește tot ce-i cade în mână despre reflexoterapie, bioenergie, presopunctură, masaj și alte terapii naturiste; este interesat de cărți ezoterice și vrea să intre într-o meditație prelungită aidoma călugărilor budiști tibetani. În naivitatea lui, fatalistul Ivan crede că numai o entitate extraterestră binevoitoare l-ar putea ajuta să se autodepășească, să fie inspirat de un spirit pozitiv ca să scrie cartea vieții sale, să devină un mare profet, un mare vindecător, să facă o descoperire „măreață” sau să picteze o capodoperă, chiar este convins că asta este menirea sa pe pământ. Bineînțeles că s-ar simți excelent dacă ar fi teleportat într-o altă dimensiune, dar să nu fie dematerializat. La un moment dat, recunoaște că s-a prostit destul încercând să ia legătura cu un spirit de Dincolo și să se bucure de atenția lui, deși a folosit fel de fel de metode. Dar, la el, nu funcționează nici măcar autohipnoza, nereușind nicicum să-și adoarmă subconștientul, totul fiind o himeră penibilă. Din păcate, în ziua Apocalipsei, anunțată cu surle și trâmbițe de unele ziare și posturi de televiziune submediocre, Ivan nu va simți nicio îmbunătățire sufletească, nicio descărcare sau încărcare energetică, ziua de 21 decembrie 2012 dovedindu-se „un fâs”.
Singurul personaj feminin cu biografie închegată este Oana, o văduvă angajată la o bancă, ce interferează telepatic cu Ivan, iubitul din prima tinerețe, însă ea nu crede nici în Apocalipsă și nici în dezlegări de blesteme, vrăji, farmece, deochi sau ghinioane. Femeia trăiește o iubire oarbă cu Iordache Moraru, un fost profesor de geografie și fost călugăr ortodox la un schit din masivul Ceahlău, care, trecând printr-o nouă criză existențială, o va părăsi ca să-și limpezească mintea și sufletul, fiind obsedat, la rândul lui, să-și curme zilele pentru că diavolul s-a instalat în el. Asemenea lui Ivan, și Iordache crede în existența lumilor paralele, în entități din alte universuri, în hipnoză (el însuși practică autohipnoza), dar și în Rai și Iad. Întrucât „sufletul are numai de câștigat din pătimire”, Iordache va poposi la mănăstirea de la Căldărușani, iar, în final, la cea de la Balamuci-Sinești, care aduna monahi cu probleme psihice. Aici, el va posti prin tăcere și singurătate, dar, pentru că în pădurea din apropiere găsește trupul unui pacient ucis de un alt coleg; ca să nu cadă vina pe el, va pleca în Grecia. Între timp, total surprinsă și nepregătită, Oana află că a rămas gravidă cu Iordache și, ispitită de feromonii acestuia, apelează la Mioara, o femeie cu puteri supranaturale, pornind în căutarea tatălui copilului ce urma să se nască. Curând, Oana își va epuiza toate resursele și posibilitățile de a-și găsi iubitul. Treptat, „în mintea ei încolțește bănuiala că fiul pe care urmează să-l nască ar putea fi o întrupare a diavolului”.