FIECARE CU SOARTA, CU ŞANSA SA !

Inocenţa, ingenuitatea, nobleţea, naivitatea, puritatea şi candoarea multora dintre copilaşii şi/sau nepoţii noştri îi determină să-şi dorească cu ardoarea caracteristică vârstei să convieţuiască încă de la o vârstă fragedă cu animale de companie dintre cele mai diverse. Opţiunile încep de la căţei, pisici, papagali, canari, peşti, hamsteri, Porcuşori de Guineea, Chinchilla şi se încheie cu unele mai greu accesibile nouă muritorilor de rând precum: maimuţe, broaşte ţestoase, iguane, lei, tigri, jaguari, reptile etc. Ele vin în întâmpinarea şi răspund dorinţei subiecţilor de interelaţionare cu mediul ambietal, de socializare, îi fac să devină conştienţi de faptul că în afara vieţii personale şi a intereselor proprii mai sunt şi trebuie ţinut seama şi de cele ale vieţuitoarelor ce ne înconjoară, devin mai înţelegători, mai toleranţi, mai buni, iar efectele lor benefice mai ales în plan educativ-formativ sunt mai mult decât evidente, asigurând formarea unor oameni responsabili cu o structură psihică stabilă şi dintre cele mai adecvate. Trebuie să recunoaştem că iniţial am avut anumite reţineri în privinţa acestor hobbyuri, pe care le-am catalogat şi socotit puţin cam extravagante şi inadecvate condiţiilor de la bloc ale celor mai mulţi dintre noi, iar cel care ne-a determinat să înţelegem cum stau realmente lucrurile a fost cineva de la care nu ne aşteptam, respectiv de un nepoţel de o şchioapă cu care am ieşit într-o zi la plimbare, care apropiindu-se periculos de mult, după cum aprecia proprietarul, de un reprezentant al speciei canine cu o atitudine potenţial agresivă, în momentul în care urma probabil să fim avertizaţi pentru acest lucru, micuţul, care are acasă încă înainte de a se naşte pe ” Mistery “, un micuţ căţeluş, s-a oprit a început să gângurească ceva nedesluşit pentru că nu vorbea încă bine, transmiţându-i în felul său patrupedului, ce părea ameninţător, un mesaj de prietenie, aplanând astfel aproape instantaneu un posibil incident. Întâmplarea pe atât de nostimă şi pe atât de convingătoare ne-a făcut să înţelegem motivele, ce stau la bazele amiciţiei indestructibile dintre ” Puiu “, un pisoi cu ochi albaştri, afectuos, foarte agil şi isteţ din rasa Siameză şi familia sa adoptivă din care fac parte:Diana, Rody şi Titi, din Bistriţa, cunoştinţele noastre apropiate. Relaţiile dintre ei au fost stabilite în urmă cu câţiva ani, când fosta proprietară nevoită să plece din ţară a înţeles să-l încredinţeze pe ” Puiu “ spre adopţie unei familii iubitoare de animale, care s-a angajat să-i asigure şi să-i ofere nu numai condiţiile de care acesta va avea nevoie, dar şi devoţiunea şi dăruirea necesare. Încrederea n-avea să fie dezminţită pentru că noua familie i-a pus şi îi pune la dispoziţie şi astăzi, după mai bine de un deceniu, tot ceea ce a fost şi este necesar: spaţii pentru joacă, siestă, igenico-sanitare, hrană adecvată şi mai presus de toate multă afecţiune, relaţiile dintre ei cunoscând o evoluţie mereu ascendentă. La aceasta a concurat şi faptul că noul locatar s-a conformat întrutotul regulilor instituite, motiv pentru care a devenit un răsfăţat al familiei adoptive, pe care reuşeşte să o cucerească şi să o impresioneze mereu şi mereu prin isteţime, sensibilitate, ataşament, comportament şi manifestări. În perioada anotimpului rece nu ezită să se aciuiască lângă stăpâni, chiar să se întindă în pat, unde nu rezistă totuşi prea mult timp întrucât datorită blăniţei sale pufoase se încălzeşte repede şi e nevoit să coboare. Adoră compania membrilor familiei, iar singurătatea a devenit pentru el apăsătoare şi destul de greu de suportat. Pe fondul disfuncţionalităţilor survenite în acest domeniu şi folosirii în exces a unor nutrienţi alimentari cu un conţinut ce s-a dovedit a fi prea bogat în glucide, în ultima perioadă ” Puiu “ s-a îmbolnăvit de diabet. Evenimentul a pus pe jar întreaga familie, mai ales după ce la recomandarea medicului i s-a prescris tratament injectabil cu insulină de două ori pe zi. În noile condiţii, respectarea întocmai a orelor de tratament şi a noii diete alimentare a lui ” Puiu “ au devenit obiect de preocupare şi căpetenie pentru întreaga familie. În cazul unor indisponibilităţi apelează la cadre sanitare şi personal din afara familiei, iar ” Puiu “ se supune şi suportă cu stoicism de fiecare dată, bucuria lui cea mai mare este atunci când îi are în preajmă pe membrii familiei adoptive. Rody mai ales dovedeşte un devotament nelimitat, se preocupă în permanenţă de starea lui de sănătate, se interesează continuu : ” dacă i s-a administrat tratamentul “ ?, ” cum a reacţionat ?, ” dacă a mâncat” ?, ” cum se simte “?, ” dacă e în voie bună sau e supărat “ ?. Interesant e că şi ” Puiu “ îi resimte lipsa, iar la apariţia sa parcă devine dintr-o dată mai vioi, mai cooperant, având un comportament ce denotă multă isteţime şi sensibilitate, pe care dacă ar putea, probabil le-ar exprima şi prin viu grai. Este vorba cu siguranţă de un comportament sincer şi curat, care exprimă ataşament şi grijă faţă de celelalte vieţuitoare, faţă de mediul ambietal, fără nicio o urmă de falsitate. Am întâlnit şi ai întâlnit şi dumneata stimate cititorule mulţi semeni de ai noştri cărora le place să pozeze şi să se erijeze în mari ocrotitori ai animalelor, dar în realitate nu fac altceva decât să obstrucţioneze acţiunile organizaţiilor legale de protecţia animalelor, ale comunităţilor şi autorităţilor locale. Unii dintre aceştia declară cu non-şalanţă că vor să preia animale spre adopţie, dar după ce cererile le sunt onorate, le transportă personal cu maşina ori cu concursul unor complici la 10-12 Km de adăposturile de preluare, unde le dau drumul în afara localităţilor, fără să se gândească că procedând astfel crează probleme atât comunităţilor respective cât şi celor de origine.
Discutând despre ” Puiu “ cu Vasilică, un tânăr de la Joseni, care în urma unei copite primite nu demult de la un cal s-a ales cu un chist la ficat, ce ar trebui cât mai urgent extirpat medical, ne-a mărturist că şi-ar dori să aibă parte fie şi parţial de îngrijirile şi asistenţa de care beneficiază acesta, însă actualmente situaţia sa financiară precară, obligaţiile familiale şi treburile gospodăreşti, ce nu suferă amânare, nici nu-i permit măcar să se gândească la aşa ceva şi cu atât mai mult să apeleze la medic şi la servicii medicale calificate întrucât :” dacă nu lucrez acum, la iarnă nici eu şi nici familia mea nu o să avem ce pune pe masă ! “, iar la asemenea argumente n-am avut decât un singur răspuns de consolare : Vasilică, ” fiecare cu soarta, cu şansa sa ! “. În faţa acestei crude şi triste realităţi, opiniem că ar trebui ca aleşii neamului şi în general toţi cei investiţi cu autoritate şi funcţii publice să mai termine zarva şi disputele lor interminabile şi să mai facă măcar câte ceva pentru îmbunătăţirea situaţiei celor năpăstuiţi şi obidiţi, să creeze locuri de muncă, singurele aducătoare de venituri, de linişte, concordie şi siguranţă socială, modalitate singură de rezolvare a problemelor în toate domeniile de activitate.