Gabriel Lazany, un nou mandat de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. A obţinut media 9,57
Economistul Gabriel Lazany a obţinut un nou mandat de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Acesta a obţinut media 9,57 în urma susţinerii publice şi a evaluării Proiectului de management, care a avut loc astăzi la sediul unităţii spitaliceşti.
Gabriel Lazany a prezentat un plan de management sub titulatura „Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa – Paşi spre viitor” care vizează găsirea unei soluţii pentru extinderea spitalului şi crearea spaţiilor medicale pentru dezvoltarea unor specialităţi medicale şi totodată crearea şi dezvoltarea unor specialităţi medicale noi.
În planul său de management, Lazany propune modificarea şi adaptarea structurii organizatorile a spitalului la prevederile legilor actuale în sensul înfiinţării unei Unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci cronici în cadrul Secţiei de Cardiologie şi a unei Unităţi de accidente vasculare cerebrale acute în cadrul Secţiei de Neurologie. De asemenea, se propune înfiinţarea unor compartimente de Gastroenterologie şi Nefrologie la Medicină Internă; Compartiment de Endocrinologie la Secţia de Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice; compartimente de Chirurgie plastică şi reparatorie şi Chirurgie pediatrică la Secţia de Chirurgie generală; compartiment de sine stătător de Neurochirurgie şi a unui compartiment de Reumatologie la secţia de recuperare.
Un alt obiectiv este derularea investiţiei care presupune extinderea spitalului cu un corp de clădire 2 S + P + 4E care comunică cu actualul amplasament printr-o pasarelă supraetajată. Acest proiect va rezolva o serie de probleme critice precum spaţii de parcare, relocarea secţiei de Hemodializă, relocarea şi dezvoltarea specialităţilor Neurochirurgie şi Chirurgie plastică şi reparatorie, organizarea structurii de spitalizare de zi, precum şi dezvoltarea de specialităţi medicale noi precum Cardiologie intervenţională şi Gastroenterologie intervenţională.
SJU Bistriţa are în implementare proeicte precum extindere UPU, eficientizarea termică a secţiilor de pe str. Alba Iulia şi str. Ghinzii, plus amenajarea heliportului.
Din comisia de concurs au făcut parte ec. Teofil Cioarba – preşedintele CA al SJU Bistriţa, în calitate de preşedinte, ec. Petru Şuşcă şi dr. jr. Vasile Spinean, în calitate de membri, farm. Lidia Moldovan – observator şi dr. Anca Andriţoiu (director DSP B-N) – secretar.
Citiţi şi:
- Managerul Gabriel Lazany: Întreaga structură a spitalului va fi modificată şi va fi reaşezată! Ce specialități noi apar și cum vor fi amplasate secțiile!
- Ministerul Sănătății a avizat favorabil modificarea structurii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița
- Gabriel Lazany: Spitalul Clinic Județean de Urgență, unul dintre cele mai dinamice și dotate spitale din România
- Managerul Gabriel Lazany: Am început lucrările la cea mai mare investiție din sectorul public de sănătate!
- Gabriel Lazany: Marele câştig al judeţului va fi când pacienţii nu vor mai fi obligaţi să meargă la Mureş, la Cluj, ca să găsească servicii medicale de calitate!
Comentarii
Spitaul județean din Bistrița este un spital care respectă standardele de tratament, igienă, performanță etc. (în apreicierea mea subiectivă! Mama a fost internată acolo și acestea le-am constat!). Însă dacă media de 9,57 obținută de D-l Manager este prin raportare la un singur candidat (în speță Domnia Sa) sau la mai mulți ( să zicem vreo zece) atunci are o anumită relevanță... Nu de alta: știu manageri care au obținut nota 10 concurând cu ei înșiși...
Oare cum e să dai concurs cu fratele mason care a jurat să te ajute în orice împrejurare? Nu mai bine dădea domnul manager examen la el acasă, după cafeluță cu nevasta, să nu se streseze? Sau, nu?
Indiferent care este nota, calitatea de bun antreprenor se naste si apoi munca multa si seriozitatea aduc rezultate mari.
Domnul Lazany a demonstrat asta si nici nu cred ca ar avea un contracandidat in judet.
Succes ai sanatate in continuare.
Respect si multumiri domnule director
Adaugă comentariu nou