Numai două PDL-uri sunt eligibile

GAL Ţara Năsăudului şi GAL LEADER au primit OK-ul de la MADR

Doar două Planuri de Dezvoltare Locală (PDL) din Bistriţa-Năsăud au fost declarate eligibile, în urma evaluării făcute la nivelul Direcţiei Generale de Dezvoltare Rurală din cadrul MADR. Alte patru astfel de propuneri au fost considerate neeligibile, din varii motive, astfel că ne situăm la coada clasamentului în ceea ce priveşte atragerea fondurilor în cadrul Axei 4 LEADER din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Au reuşit să obţină “notă de trecere” la …finanţare, cu 83,5, respectiv 85 puncte, PDL-urile depuse de Grupul de Acţiune Locală Ţara Năsăudului şi GAL Lider Bistriţa-Năsăud. GAL Ţara Năsăudului, reprezentat de primarul Năsăudului, Dumitru Mureşan, reuneşte autorităţile locale din Romuli, Telciu, Coşbuc, Parva, Rebra, Feldru, Rebrişoara, Salva, Nimigea, Dumitra şi oraşul Năsăud, pol urban local de creştere, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ONG-uri, în total 41 de parteneri. Valoarea eligibilă a acestui proiect este de 3,377 milioane euro, dintre care 2,856 milioane euro reprezintă fonduri publice (FEADR şi buget naţional), iar 521.200 euro sunt fonduri private.

GAL LEADER Bistriţa-Năsăud, reprezentat de primarul Maierului, Vasile Borş, include (sau cel puţiin includea la data câştigării proiectului de înfiinţare GAL) 29 autorităţi publice locale şi 35 parteneri privaţi. În acest caz, valoarea eligibilă a proiectului este de 4,112 milioane euro, dintre care 2,850 milioane provin din fonduri publice.

Alte patru PDL-uri au fost considerate, în urma evaluării, drept neeligibile. GAL Bârgău nu a respectat criteriul de eligibilitate, în sensul că pe un teritoriu dat ar fi trebuit să existe un singur grup de acţiune locală. Grupului de Acţiune Locală Ţara Bârgăului i s-a imputat faptul că nu respectă criteriul decizional, adică organizaţiile care provin din oraşe au pondere mai mare de 25%, iar în plus nu s-a făcut nicio referire cu privire la mobilizarea cofinanţării. Pentru GAL Ţinutul Haiducilor, evaluatorii au decis respingerea planului de dezvoltare locală pentru că „nu se poate determina procentul de organizaţii provenit din oraşe”. Nici GAL Ruralis nu a avut o soartă mai bună, reproşul pentru declararea sa ca neeligibil, fiind faptul că organizaţiile din oraşe au o pondere mai mare de 25 procente. Din cele 30 de parteneriate considerate neeligibile, patru sunt din Bistriţa-Năsăud, ceea ce nu e puţin lucru.

Gurile rele vorbesc şi de o politizare în desemnarea „câştigătorilor”, atât la nivel naţional, cât şi în plan judeţean. Nu mai este o noutate că anumite judeţe reuşesc să se impună în accesarea fondurilor. Pentru aceste PDL-uri, la loc de cinste sunt Dâmboviţa (11 PDL-uri eligibile), Suceava (7), Mureş (6), Cluj, Argeş, Vrancea (câte 5), Harghita, Covasna (câte 4). Şi pentru Bistriţa-Năsăud, există astfel de speculaţii politice, în contextul în care ambele grupuri de acţiune locală sunt conduse de doi democrat-liberali.

Aceste discuţii au apărut şi pe fondul amânării publicării rezultatelor finale. Chiar dacă evaluarea PDL-urilor s-a încheiat în 9 februarie, pentru că “a fost constatată existenţa unor inadvertenţe în ceea ce priveşte evaluarea acestora”, conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus efectuarea unui control de calitate privind verificarea acelor proiecte. Două luni a durat controlul şefilor de la MADR, finalmente apărând lista destul de controversată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5