Gând românesc, ediţie de sărbătoare

Numărul dublu pe iunie-iulie al revistei „Gând românesc”, editată de Asociaţia Culturală Gând românesc – gând european şi Editura Gens Latina din Alba Iulia, a cărui preşedinte este Virgil Şerbu Cisteianu, propune o întâlnire cu două sfere ale artei, literatura şi arta plastică. Maria Vaida are un interviu cu scriitorul Gheorghe Păun, în care se vorbeşte despre traseul academic şi literar al unuia dintre cei mai apreciaţi matematicieni din România. Ioan Popa creionează un medalion aniversar, la 65 de ani, etnologului Avram Cristea, iar Mircea Popa vorbeşte despre Andrei Codrescu şi perspectiva românească.

Virgil Şerbu Cisteianu face o recenzie la volumul „Timp pentru doi”, apărut sub semnătura Soniei Elvireanu care, la rândul ei, recenzează volumul „Trădarea intelectualilor” de Ana Selejan. Profesorul năsăudean Ioan Seni scrie o recenzie despre volumul „Cornel Pop şi rugăciunea cântată” de Menuţ Maximinian care, la rândul lui, recenzează volumul „Versuri dansate” de Cristian Şvecz. Nicolae Stoie prezintă două cărţi de poezie de la Editura Brumar, semnate de Vladimir Udrescu şi bârgăuanul Dinu Flămând, iar Simona Maria Pop se întreabă dacă Adrian Marino a fost turnătorul lui Mircea Eliade. Cristian Iulian Şoptică are o cronică despre ştiinţa şi metafizica lui Lucian Blaga, iar Elena M. Cîmpan prezintă poemul în proză „Marea”.

În acest număr sunt incluse şi două poete din Basarabia, Galina Furdui şi Marcela Mardare. Paula Romanescu are un eseu despre plastica Mariei Candrea Ionescu, iar Florenţa Filip vorbeşte despre sculptorul Dan Lake. Un material aparte în acest număr este semnat de drd. Ligia Dănilă de la Beclean – „Femeile Bistriţei şi Năsăudului, purtătoare ale stindardului culturii naţionale în perioada interbelică”.

Un număr frumos conturat care ne dă încă o dată dovada că Virgil Şerbu Cisteianu a reuşit să închege unul dintre cele mai valoroase colective redacţionale din ţară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5