HORA - METAFORA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

Nelipsită din viaţa satului şi răspândită aproape în toate regiunile ţării, hora a primit de-a lungul timpului semnificaţii multiple. Cel care face primele menţiuni despre existenţa acestui dans popular a fost Dimitrie Cantemir în opera sa intitulată,, Descrierea Moldovei’’
Mai târziu, aveau să-i dea suprema expresie artistică prin simţămintele atâtor,, Zamfire’’ şi ,, Ioni’’ de pe meleagurile năsăudene, Liviu Rebreanu. şi George Coşbuc :
,, Trei paşi la stânga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor :
Se prind de mâini şi se desprind
Se-adună-n cerc şi iar se-ntind
Şi bat pământul tropotind
În tact uşor’’.
Este o descriere inegalabilă pe care numai poetul din Hordou o putea face cu atâta măiestrie. Aceleaşi elemente sunt surprinse şi în romanul ,, Ion’’ de Liviu Rebreanu. Nici Creangă nu rămâne mai prejos, atunci când spune :,, dragi-mi erau şezătorile , clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire’’.
Peste Carpaţi, în cetatea băniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele hore ţărăneşti, lăsându-ne moştenire celebra pânză cu ,, Hora de la Aninoasa’’.Muzica , sculptura şi celelalte arte frumoase i-au dat noi sensuri artistice. Lucrările de etnografie vorbesc în termeni elogioşi despre hora din Banat, din Oltenia şi din Moldova, care se deosebesc între ele , dar se şi aseamănă prin ceea ce leagă sufletul românesc.
Dincolo de valorile etnofolclorice cuprinse în ritmurile specifice fiecărei zone, hora primeşte şi semnificaţii istorice.. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi şi denumite în mod simbolic,, Hora de la Frumuşica’’ sunt o mărturie a existenţei milenare a acestui dans pe meleagurile noastre. El nu este întâlnit la alte popoare, aşa cum menţionează marele cărturar Dimitrie Cantemir în aceeaşi lucrare. Chiar şi calendarul ritualic în formă de cerc din cetatea Sarmizegetuzei ar putea avea un asemenea simbol.
Numele de Horea este o poreclă ce îşi are originea în aceeaşi,, horă’’ la care Nicola Urs cânta din fluier moţilor din Albac. Răscoala lui Horea este asemuită unui foc aprins în jurul căruia se învârte hora celor trei căpitani :
,, Trage hora ca să joc
La lumina celui foc’’
Cel care conferă semnificaţii profund sociale şi-i întăreşte mesajul istoric este bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri prin faimoasa,, Horă a Unirii’’, caracterizată de Mihai Eminescu drept ,,cea mai frumoasă horă a neamului românesc’’. Versurile sale au fost puse pe muzică de către compozitorul Alexandru Flechtenmacher, un prieten al poetului care, înainte cu doar câteva zile de înfăptuirea Unirii Principatelor, a scris istoria ţării într-o melodie ce a rezistat de-a lungul timpului. Ea s-a cântat şi jucat în marile pieţe din oraşele Bucureşti şi Iaşi cu ocazia dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din acest moment, hora a devenit simbolul înfrăţirii tuturor românilor. La 24 ianuarie 1859, cântecul şi dansul s-au contopit în ritmul aceleiaşi simţiri :
,, Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României’’.
De atunci, pentru România , hora devine un dans şi un cântec al chemării revoluţionare, un simbol al biruinţei şi legământului celor care, înfrăţiţi se simt ai acestui neam şi ai acestui pământ. Ca într-o horă, parcă îşi dau mâna Carpaţii şi formează un minunat brâu toate apele. Hora e ceva din ritmul fluierului sfânt al lui Iancu, din faptele măreţe ale lui Cuza, din dangătul clopotelor de la Putna şi Alba Iulia, din îndemnul spre marea Unire cu Ţara. Ea este astăzi expresia cea mai fidelă a permanenţei şi libertăţii, este metafora renaşterii noastre naţionale.