“ Iată, Eu stau la uşă şi bat…”

Aşa spune Stăpânul HRISTOS, dumnezeiescul Împărat al slavei, prin glasul Apocalipsei. “De va auzi cineva glasul meu, vom intra la el şi Eu şi Tatăl Meu şi vom cina cu el…” Mângâietoare cuvinte ale Domnului HRISTOS! Un pictor a zugrăvit minunat o astfel de scenă în care IISUS bate la uşă. Un prieten care a venit la acel pictor i-a zis:

-Ce uşă e asta? Vezi că ai uitat să pui clanţă! N-are zăvor!

-Nu, asta nu e o uşă obişnuită. E uşa sufletului. Are zăvor numai pe dinăuntru. Dacă vrei o deschizi, dacă nu nimeni nu poate intra fără voia sufletului tău!

Se spune că ntr-o familie, unde se citea în fiecare seară din dumnezeiasca Scriptură, toti erau adunaţi în jurul mesei şi tatăl citea un fragment din “Apocalipsa” după Sf. Ioan Teologul. Tocmai ajunseseră la acest pasaj: “Aşa zice Domnul: Iată, Eu stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul meu, vom intra la el Eu şi Tatăl Meu şi vom cina…” Ce fericire, să fii cu Dumnezeu la masă, precum i-a fost dat să stea cândva inimosului Zaheu, de zice poetul: “Şi-au stat doi bogaţi la masă/ El şi Dumnezeu..”

Deodată, copilul cel mic al familiei, prâslea, cum zic basmele, sări repede de pe scăunelul său şi fugi spre uşă, deschizând-o larg.

-Un’te duci? îl apostrofă tatăl.

-Am fost să văd, nu e Domnul IISUS la uşă? Poate chiar acum să fi bătut şi n-am vrut să-l lăsăm afară.

Cineva din casa aceea -lesne de ghicit, nu? -avea cea mai iubitoare inimă, cea mai aproape de ISUS…