Icoane...

               Acum, când spun icoane, nu mă gândesc la reprezentările personajelor biblice sau la grupul folcloric îndrumat de maestreul Ioan Bocșa, ci la imaginea pe care, cei care au trecut prin școli, o păstrează în memorie, a luminătorilor minții, învățători și profesori.

            Ce plăcut este să îți amintești cine a fost învățătorul sau învățătoarea care te-a învățat să scrii și să citești, cine au fost profesorii sau profesoarele care ți-au deschis calea spre cunoașterea atâtor taine ale științelor, de la cine ai învățat cum să te comporți civilizat, să fii respectuos și bun.

            Oricâte progrese ar face știința, mai este încă nevoie de învățători și profesori. Îmi amintesc faptul că prin anii. 70, însoțiți de profesoara de metodica predării geografiei, am vizitat o expoziție organizată de Ambasada S.U.A în București. Printre previziunile prezentate a fost și aceea că după anul 2000, cunoștințele vor fi înregistrate direct în creier, ceea ce era de domeniul fantasticului. Uite că am trecut de anul 2000 și această previziune nu s-a realizat încă. Tot la acea expoziție am văzut globuri geografice gonflabile, ceea ce ne-a impresionat, mai ales pentru faptul că era un material didactic foarte util și folositor.

            Prin Ziua Mondială a Educației se încearcă să se aducă o recunoaștere unanimă a efortului educatoarelor, învățătorilor și profesorilor la luminarea minții copiilor, adolescenților, tinerilor, să convingă societatea în ansamblul ei că... „Profesorul este ca o lumânare care îi luminează pe alții, consumându-se pe sine!”.

             Dascălii adevărați, cu vocație, cred că au auzit de îndemnul omului de aleasă cultură, scriitorul, criticul literar și profesorul George Călinescu... „Sarcina cea mai nobilă a unui profesor este aceea de a se coborâ de la catedră și a se amesteca printre contemporanii săi mai tineri!”.